Camuflată, într-o tăcere totală, echipa de asalt se îndreaptă încet către un zid de piatră şi se târăsc pe burtă. Au parcurs deja 180 de metri, în cinci ore. Ţinta este o închisoare veche din Ohio.
După lăsarea nopţii, trupele îşi lansează atacul. Au mâinile încleştate pe mitraliere M-16 şi se mişcă aproape robotic. Odată ce trec de poarta principală, se strecoară în clădire, acoperindu-se unii pe alţii.
Misiunea de sfârşit de august a fost cel mai dur antrenament din ultimul an al regimentului Ohio Defense Force, un grup de paramilitari americani, care numără 300 de membri în tot statul.
Antrenamentele lor cumulează sute de ore de-a lungul unui an. Folosesc de la puşti personale de vânătoare, la arme semi-automate şi mitraliere M-60. Se pregătesc pentru ambuscade şi atacuri asupra inamicului şi învaţă lupte corp la corp şi alte tehnici militare de infanterie, scrie publicaţia Time.
Ceea ce-i deosebeşte pe aceşti oameni de un club de vânătoare este perspectiva vărsării de sânge, pe care mulţi dintre soldaţii din comando-ul Ohio Defense Force o văd ca reală. Simbolul lor este un bărbat cu muschetă şi pălărie, iar moto-ul – „Soldaţii de astăzi”. Grparea nu are o poziţie oficială, dar mulţi dintre cei intervievaţi, care s-au antrenat lângă şi în închisoarea părăsită Roseville, lângă Zanesville, vociferează suspicioşi despre preşedintele Obama şi guvernul federal în general.
„Nu ştiu cine sunt cei împotriva celor care acţionăm. Ar putea fi trupele Naţiunilor Unite. Ar putea fi trupe federale. Ar putea fi Blackwater, care au intervenit în timpul uraganului Katrina. Ar putea să fie trupele mexicane care traversează graniţa”, spune Brian Vandersall, cel care a proiectat exerciţiul militar.
Duşmanul ar putea fi, aşa cum a fost în exerciţiul de anul acesta, o armată islamică ce face ravagii prin ţară, pregătită de atac, pentru că un preşedinte ipotetic al SUA care este pro-musulmani le-a ordonat forţelor armate americane să îi lase în pace. „Suntem antrenaţi să luptăm împotriva FBI-ului, Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de foc şi Explozibili (ATF) sau Garda Naţională”, adaugă Vandersall.
Grupările, împotriva tiraniei SUA
Ohio Defense Force sunt o grupare moderată. Organizaţii mult mai radicale s-au format ori s-au reactivat de când preşedintele Obama şi-a început mandatul. Mai pregătită ca niciodată pentru vărsarea de sânge, chiar faţă de înfruntările armate din 1990 de la Ruby Ridge (Idaho) şi Waco (Texas), dreapta radicală şi-a intensificat ameninţările faţă de preşedinte şi de membrii guvernului.
FBI, Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) şi agenţiile de stat identifică două mari pericole ale atacurilor paramilitare: fie un grup va acţiona sub pretextul că se apără, fie un singuratic, gata antrenat şi îndoctrinat pentru război, se plictiseşte să aştepte şi trece la fapte.
Sub o pânză deasă de ideologii, cele mai multe grupări radicale din zilele noastre se descriu ca urmând credinţa patriotică. Ei luptă împotriva tiraniei prin forţa armelor şi resping ideea că alegerile electorale pot să repare ceea ce macină ţara.
Printre cele mai frecvente idei se numără accea că Al Doilea Amendament (dreptul unui om de a purta armă) este cel mai important pentru Constituţie, pentru că numai o populaţie bine înarmată îşi poate apăra drepturile. Orice formă de a reglementa portul de arme este interpretat ca atentat la adresa celorlalte libertăţi. În cercurile trupelor paramilitare, umblă vorba chiar că reprezentanţii guvernului organizează vânzări de arme confiscate.
Mişcările antiguvernamentale spun că îşi urmează înaintaşii. În felul în care îşi percep ei ţara, Statele Unite sunt acum un tiran. „Este ca şi cum te-ai trezi în spatele liniilor inamice”, spune Kevin Terrell, un colonel autoproclamat, şef al unei grupări paramilitare din Kentucky. El spune că a mirosit o înscenare când FBI-ul a arestat nouă membri ai grupării militare Hutaree din Michigan şi i-a acuzat că ar fi omorât mai mulţi poliţişti. Terrell şi alţi lideri militari şi-au pus trupele în alertă, anticipând o a doua acţiune. „Erau o mulţime de cetăţeni în tufişuri, înarmaţi. Mă mir cum de n-a izbucnit un război civil.”
Unele grupuri, deşi nu deschis, au adoptat moştenirea lui Posse Comitatus, care a inventat mişcarea paramilitară în anii ‘70. Unele trupe sunt alimentate de violenţa asupra creştinilor. Alţii cred că Washingtonul este un agent care vizează o nouă ordine modială.
„Cetăţenii autonomi”
O parte din aceste grupuri de extremişti sunt anchetaţi pentru activităţi criminale, potrivit FBI, ATF şi investigatorilor de stat. Ei au activat în comandouri şi au avut înfruntări armate cu forţele guvernamentale. Şi-au ales proprii juraţi care să numească arestările şi îşi fac propriile procese; îşi spun „cetăţeni autonomi”, care răspund cu forţă la aplicarea legii.
În aprilie, veteranul de Marină Walter Fitzpatrick, acţionând din partea unui grup numit American Grand Jury (Marele Juriu American), a năvălit într-un tribunal din Tennessee şi a încercat să-l aresteze pe preşedintele juraţilor, pe motiv că a refuzat să-l acuze pe Obama de trădare.
Susţinere pentru Walter Fitzpatrick:
În mai, un membru al unei gherile din Georgia a fost arestat de autorităţile din Tennessee după ce le-a mărturisit că el şi alţi oameni înarmaţi aveau de gând să ia cu asalt tribunalul unde era judecat Fitzpatrick, să-l elibereze şi apoi să-i aresteze pe oficialii pe care i-ar fi indicat şeful operaţiunii.
Oamenii legii investighează o altă tendinţă: ofiţerii din serviciul militar care au refuzat să execute ordinele pe care le-au considerat neconstituţionale. Aproximativ 12 şerifi au ameninţat să-i aresteze pe agenţii federali aflaţi în jurisdicţia lor.
Diferenţele dintre grupurile care acţionează sunt destul de greu de observat, pentru că membrii fac parte din mai multe organizaţii simultan şi pentru că se încheie multe alianţe. Exerciţiul relatat mai sus, din Ohio, a inclus o delegaţie din Grupul Special de Operaţiuni nr.17, condus de colonelul Dick Wolf, un fost sergent de armată. Wolf a fost el însuşi comandantul unui grup care s-a alăturat liderului militar Chris Simcox, ca să patruleze de-a lungul graniţelor mexicane. Wolf traversează ţara ca să antreneze grupuri paramilitare în tehnica luptei cu cuţitul şi ambuscade. Nu îi întreabă pe soldaţi în ce cred. „Este problema lor”, spune colonelul.
Obama este cauza?
Nici una din aceste mişcări nu este cu totul nouă, dar cele mai multe erau în declin către sfârşitul anilor ‘90. Reapariţia lor este interpretată de politologi ca o reacţie la schimbările majore din politica americană, care i-a permis unui bărbat afro-american cu nume care sună străin şi cu un tată musulman să ajungă la Casa Albă.
Iar originile lui Obama deranjează foarte tare dreapta radicală, oferind oamenilor un motiv clar ca să adere la grupările rasiste, creştine şi religioase, notează Time. Chiar şi patrioţii care nu au avut relaţii cu grupurile radicale ce susţin supremaţia rasei albe au constatat că îşi pot promova mai bine mesajul antiguvernamental dacă îl prezintă pe Obama ca pe „un străin de această ţară, nu suficient de american”, potrivit lui Michael Waltman, expert în discursuri care promovează ura, de la Universitatea Carolina de Nord.
Anumite trăsături ale extremei dreapta adeveresc zvonurile – scheme imaginate ca să se impună legea marţială, abolirea proprietăţii private asupra armelor şi forţarea dizidenţilor să intre în lagăre de concentrare -care au devenit mult mai credibile, de când Obama este conducător.
Ameninţările cu moartea i-au adus preşedintelui american protecţia serviciilor secrete în mai 2007, mai repede decât pentru oricare alt preşedinte. Cel puţin patru tentative de asasinat între iunie şi decembrie au fost puse la cale de grupările armate din Pennsylvania, gruparea care proclamă supremaţia albilor în Denver, cei raşi în cap din Tennessee şi un caporal activ din Marina americană din baza Lejeune din Carolina de Nord, înainte ca Obama să aibă cunoştinţă de ele.
„Putem să o numim furtuna perfectă”, afirmă un oficial FBI. Cu o economie în cădere liberă şi furia crescândă a oamenilor în legătură cu imigrarea ilegală, Obama a devenit punctul principal de referinţă pentru extremişti, care, după alegerile din 2008, nu erau hotărâte dacă să acţioneze, dar acum recrutează şi implantează idei.
Aceste organizaţii armate nu manifestă paşnic, ci aşteaptă un război. În lumea extremiştilor, războiul nu e o metaforă. „Sunt foarte mulţi oameni care spun că se pregătesc să plece la război ca să apere Constituţia sau rasa albă, dar asta va fi săptămâna viitoare”, spune Mark Potok, de la casa de avocatură pentru drepturile omului Southern Poverty Law Center.
Cei trei la sută
Şi totuşi sunt excepţii, iar oficialii spun că teroriştii sunt produsul mişcării din care fac parte. Cei mai înclinaţi către violenţă îşi spun uneori „cei trei la sută” şi sunt cei care trec de la vorbe la fapte. „Persoana care este interesată de o revoluţie violentă pot fi atraşi cu uşurinţă de partea unui grup radical, a unei grupări armate sau mişcării Tea Party, pentru că este împotriva guvernului şi aşa sunt şi aceste grupări, însă îi caută în această mulţime de oameni pe cei care vor acţiona”, afirmă Brian Banning, cel care a condus echipele care i-au localizat pe radicalii violenţi de dreapta, din Sacramento, California.
Un astfel de bărbat a fost James von Brunn. Pe 10 iunie 2009, a furat o puşcă de calibrul 22 din Muzeul Holocaustului din Washington şi a împuşcat un paznic în piept.
Von Brunn credea în supremaţia rasei albe şi avea un trecut încărcat de violenţă. După ce a văzut că grupurile extremiste nu trec la fapte, a lansat, pe site-ul său, mai multe mesaje împotriva extremei drepte. La 88 de ani, internat în spital după o împuşcătură, nu era privit ca o ameninţare. Era perceput mai degrabă ca un om în vârstă, sărac şi fără prieteni, care a omorât un alt om într-un moment de disperare. A decedat 7 luni mai târziu în închisoare, înainte să fie judecat. Ţinta reală a lui von Brunn era, însă, unul dintre dintre consilierii cei mai importanţi ai lui Obama, David Axelrod.
Ohio Defense Force (ODF)
Membrii trupelor din ţară spun că resimt negativ comparaţia cu extremiştii care susţin supremaţia albilor. Se plâng că sunt luaţi în vizorul public de organizaţii ca Liga Anti-Defăimare şi Southern Poverty Law Center. „Nu îmi place că mă amestecă cu cei din organizaţii sociopate, gen neo-nazişti, extremiştii împotriva avortului sau cei care neagă existenţa Holocaustului”, spune Darren Wilbur, un detectiv privat din New Smyrna Beach, care se antrenează cu o grupare paramilitară. Motto-ul lui este „Viaţă, libertate şi urmărirea oricui le pune în pericol”, ca o dovadă că el nu vrea necazuri cât timp e lăsat în pace.
Gruparea din Ohio îşi asumă două misiuni: să ajute autorităţile atunci când ele îi solicită şi să ajute cetăţenii în situaţii de urgenţă, scrie Time.
Antrenament ODF:
„Oamenii se sperie de ei, din cauza puştilor. Asta îmi spune că se pregătesc pentru ce e mai rău”, spune şeriful din Muskingum. „Poţi să fii un om civilizat şi să te aperi fără să fii un om rău. Cel mai probabil, ne vom apăra dacă guvernul încearcă să ne ia armele”, spune unul din paramilitari.
„Nu plănuim să răsturnăm guvernul. Ne pregătim doar pentru toate posibilităţile”, explică un alt membru al organizaţiei, Craig Wright. Printre scenariile care i-ar îndreptăţi să lupte, din punctul lor de vedere, sunt o pandemie, o criză economică acută, un atac terorist cu bombe nucleare, un atac biologic, invazia cartelurilor de droguri din Mexic. Dacă Washingtonul ar declara legea marţială, ei ar ataca.
Acest sistem de gândire îi pune pe gânduri pe oficiali. „Se antrenează. Se împuşcă între ei. Pregătesc buncăre. Se pregătesc pentru confruntări, dar spun că acţiunile lor sunt defensive”, afirmă un oficial care se ocupă cu securitatea naţională. „O forţă paramilitară bine pregătită va ataca foarte puternic”, adaugă el.
Rebelii vs armata SUA
Dar ce şanse au aceşti rebeli împotriva armatei SUA? Un răspuns vine de la fostul lider al paramilitarilor din Alabama, Mike Vanderboegh, care a scris un eseu republicat pe toate site-urile extremiste. „Omori câte un inamic odată. Un patriot are nevoie doar de un pistol mic şi ieftin şi de curaj, ca să-l folosească. Împuşcă un soldat în cap şi îi ia puşca; cu ajutorul unui prieten, un astfel de om va avea în scurt timp un camion plin cu arme de foc şi muniţie”, scrie fostul lider, în eseul „What Good Is a Handgun Against an Army?” („La ce bun un pistol împotriva unei armate?”).
Un alt răspuns îl oferă Richard Mack, care predă cursuri pentru şerifi, plimbându-se din loc în loc şi îndemnându-i să reziste la ceea ce el descrie drept „tiranie prin forţă”.
Folosindu-se de exemple începând cu secolul XI, în Anglia, Mack argumentează că, în fiecare din comitatele unei ţări, şeriful este autoritatea constituţională supremă în jurisdicţia sa. Un şerif are puterea să aresteze şi chiar să se folosească de forţă în mod letal împotriva ofiţerilor federali şi poate să ceară ajutorul paramilitarilor ca să păstreze pacea în ţinut.
Ca şerif al ţinutului Graham, din Arizona, Mack a devenit cunoscut pentru că a luptat şi a câştigat o bătălie împotriva legii Brady, care cerea ca şerifii să asculte de legile federale ale folosirii armelor de foc.
Agenţiile federale de aplicare a legii nu au vrut să comenteze în legătură extremiştii. Creşterea fenomenului de radicalizare şi a numărului de recruţi a mărit riscul ca singuraticii să se sustragă grupului şi să acţioneze pe cont propriu, a arătat un studiu din 2009, „Rightwing Extremism” (Extremismul de dreapta). La 90 de zile după publicare, a apărut cazul lui Von Brunn; a urmat un triplu asasinat asupra poliţiştilor din Pittsburgh, făcut de un susţinător al supremaţiei albilor şi apoi dubla crimă a unor reprezentanţi ai şerifului din Florida, scrie jurnalistul Barton Gellman.
Cea mai mare grijă a FBI-ului este că indivizii care acţionează pe cont propriu sunt antrenaţi şi sunt nemulţumiţi de ceea ce face organizaţia de care aparţin. „Este imposibil să-l identific, chiar dacă avem un informator în grup”, afirmă un oficial al instituţiei.
Sunt oameni care nu suportă promisiunile liderilor şi trec la fapte. Deraiază, pur şi simplu, explică oficialul FBI.
