Noua lege a sănătăţii a făcut ieri primele victime. După o dispută televizată cu preşedintele Traian Băsescu, subsecretarul de stat Raed Arafat a demisionat din funcţie, motivând că nu este de acord cu privatizarea sistemului de urgenţă, aşa cum propune noul act normativ. Arafat şi-a argumentat decizia prin faptul că sistemul de urgenţă trebuie să rămână un domeniu strategic, aşa cum sunt poliţia şi jandarmeria. De asemenea, fostul demnitar a mai afirmat că fondurile alocate medicinei de urgenţă (aproximativ 200 de milioane de euro) sunt şi aşa prea mici pentru a fi împărţite între mai mulţi operatori.
„Când factorul comercial va intra în competiţie cu sistemul public, urgenţa va deveni vulnerabilă. Când o firmă are interesul să ocupe piaţa celeilalte firme, nu mai poţi vorbi de un sistem integrat. Atunci când o să înţelegem asta va fi prea târziu: un bilet de drum fără întoarcere”, a declarat Arafat în conferinţa de presă de ieri.
Decizia acestuia nu a fost comentată la Ministerul Sănătăţii. În schimb, Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi unul dintre autorii noii legi a sănătăţii, a declarat că Arafat ar fi fost invitat să facă propuneri pentru noul act normativ, dar acesta ar fi refuzat pe motiv că vechea lege „este perfectă”.
În ziua în care Raed Arafat a demisionat de la Ministerul Sănătăţii, deputatul de Iaşi Tudor Ciuhodaru a fost numit consilier onorific pe probleme de urgenţă la Ministerul Sănătăţii.
Care este adevărata miză a acestui război?
Dincolo de declaraţiile contradictorii dintre Raed Arafat şi Traian Băsescu pe marginea privatizării medicinei de urgenţă, rămân mai multe necunoscute cu impact direct asupra contribuabililor români. Deşi se discută de o săptămână despre noile prevederi, asiguraţii nu au aflat până acum care sunt totuşi modificările esenţiale la care ar trebui să se aştepte din acest an. Care sunt, aşadar, adevăratele aspecte care trebuie lămurite?
Ce vor avea de câştigat asiguraţii după privatizarea sistemului de urgenţă?
Iniţiatorii legii susţin că prin introducerea competiţiei în acest domeniu vor exista mai multe ambulanţe (publice şi private), care ar putea acoperi mai bine cazurile de urgenţă. Criticii legii spun însă că firmele private se vor îngrămădi doar la cazurile uşoare şi cele din marile oraşe, care nu implică costuri majore de medicamente, aparatură etc.
Vor fi într-adevăr oamenii lăsaţi să moară pe stradă? Puţin probabil să se întâmple aşa, însă noua lege ar trebui să explice mai clar care sunt criteriile în baza cărora aceşti operatori privaţi vor fi acreditaţi de minister, cum vor fi controlaţi, ce capacitate tehnică vor avea pentru a deservi populaţia şi dacă pot interveni cu adevărat la urgenţele de gradele 0 şi 1, în cazul unor calamităţi, cutremure şi accidente rutiere.
Or, noua lege nu lămureşte tocmai aceste aspecte tehnice, deşi se lucrează la acest act normativ de mai bine de un an. În acest context, trebuie spus că FMI a avertizat într-o scrisoare că sistemul de urgenţă românesc ar trebui să rămână public cel puţin până când vor fi clarificate aceste aspecte. „Având în vedere că medicina de urgenţă în România funcţionează bine şi că este considerată un exemplu de bună practică în regiune, sugerăm ca în acest moment sistemul de urgenţă să nu fie reformat până ce nu vor exista câţiva indicatori – dovezi de succes ale reformelor introduse în restul sistemului”, se arată în scrisoarea trimisă de FMI comisiei prezidenţiale care a elaborat proiectul de lege.
Vor scădea costurile plătite de stat pentru medicina de urgenţă?
Statul dispune de aproximativ aceeaşi sumă, pe care o va împărţi în mod egal operatorilor privaţi şi publici. În teorie, un management privat este mai eficient. Astfel, este puţin probabil ca ambulanţele firmelor private să risipească banii primiţi de la stat, cum se întâmplă în cazul instituţiilor publice. Rămâne de văzut dacă această teorie se aplică şi în realitate.
De ce s-a opus atât de vehement Raed Arafat noului proiect de lege?
Cel mai la îndemână răspuns ar fi acela că Arafat ar pierde astfel controlul fondurilor alocate SMURD şi Serviciului de Ambulanţă, pe care până ieri le coordona. Cu siguranţă însă că răspunsul este mult mai complex decât atât. Surse din sistem acreditează deja ideea că noile prevederi ar fi menite să avantajeze afacerile a două mari companii private care vor să intre pe piaţa medicinei de urgenţă. Este greu de spus care este adevărul, cum la fel de dificil este de descifrat şi încăpăţânarea fostului subsecretar de stat de a refuza orice compromis în această dispută.
De ce se începe tocmai cu privatizarea sistemului medical de urgenţă şi nu se abordează şi alte domenii unde există mari deficienţe, cum sunt, de exemplu, transplantul de organe, programele de sănătate pentru bolile cronice sau medicina de familie?
O posibilă explicaţie ar fi că investiţiile în ambulanţe private sunt mult mai mici decât acelea pe care le-ar presupune o clinică privată de transplant. Un argument mai puternic ar fi acela că deja în acest domeniu „jocurile sunt făcute” în sensul că s-au stabilit deja beneficiarii noului sistem. Rămâne de văzut dacă această ipoteză stă în picioare.
Iată care sunt principalele observaţii ale FMI
Lipsesc măsurile care să crească controlul financiar în sectorul medical. Folosirea raţională a resurselor existente nu va fi stimulată, iar excesul de intervenţii scumpe şi ineficiente economic nu va fi penalizat. Această lipsă va duce pe termen scurt la falimentarea unor spitale care ar putea fi preluate la un preţ mult sub cel al pieţei de către operatorii privaţi. Indiferent de modelul de asigurări adoptat, existenţa unui mecanism de reguli şi sancţiuni este esenţială.
Definirea pachetului de bază este cheia de boltă a noului sistem. Prin acesta vor fi fixate serviciile medicale la care vor avea acces pacienţii neasiguraţi sau cei cu asigurare de bază. În lege nu este descris procesul instituţional prin care acest pachet de bază va fi definit periodic. Pe baza căror date şi evaluări ale sănătăţii populaţiei va fi el stabilit?
Cine sunt autorii legii
Proiectul de lege a fost elaborat de o comisie prezidenţială condusă de Cristian Vlădescu – fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Virgil Păunescu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Cei doi nu au experienţă în domeniul medicinei de urgenţă, fiind cunoscuţi în special ca buni teoreticieni.
Cum este în alte state
În majoritatea statelor membre UE, sistemul medical de urgenţă este fie în totalitate public, fie mixt (operatorii privaţi sunt lăsaţi să preia cazuri, dar nu urgenţe majore, ci doar consultaţii simple). O excepţie de la aceste sisteme este Olanda, al cărei sistem medical de urgenţă este în totalitate privatizat. De menţionat că specialiştii români s-au ghidat în elaborarea noii legi după sistemul olandez.
Iată câteva exemple europene
Franţa – sistemul medical de urgenţă este finanţat din bani publici; există şi ambulanţe private finanţate de stat, însă acestea nu preiau cazurile grave;
Germania – sistemul de urgenţă este sprijinit de fiecare land în parte; se lucrează şi cu companii private, dar acestea sunt finanţate din asigurările private;
Belgia – sistemul este public în totalitate;
Polonia – sistemul a fost mixt, dar ulterior s-a revenit la sistemul public;
Cehia – sistemul este mixt (cei care plătesc asigurarea de stat sunt ajutaţi de ambulanţele publice; cei care plătesc asigurarea privată sunt ajutaţi de ambulanţele private);
Olanda – sunt doar ambulanţe private, selectate la licitaţii de guvernul olandez.