15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăLifestyleDoi ani pierduţi

Doi ani pierduţi

Capello a declarat că nu înţelege prestaţia jucătorilor englezi la ediţia din acest an a Cupei Mondiale, informează The Sun.

Incredibila remiză cu Algeria (0-0), considerată un dezastru de suporterii englezi, obligă Anglia să obţină o victorie miercuri în faţa Sloveniei pentru a se califica în faza următoare a competiţiei.

Miza uriaşă a întâlnirii, care se anunţă pe viaţă şi pe moarte, pare a nu-l impresiona pe antrenorul Fabio Capello, care insistă că este suficient de puternic pentru a prelua asupra sa întregul stres al jucătorilor. „Pentru mine nu-i nici o problemă. Muncesc din greu şi pregătesc totul. Acesta este lucrul cel mai important. În fiecare dimineaţă mă uit în oglindă şi mă întreb dacă am studiat tot ce era mai important, iar răspunsul este da. Din această cauză voi lua totul asupra mea, inclusiv criticile. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar rezultatul este cel mai important lucru”, a declarat optimist Fabio Capello. „Pe de altă parte, am sentimentul că ultimii doi ani au fost o pierdere de timp. Nu ştiu de ce sau cum au ajuns jucătorii astfel. Antrenamentele decurg foarte bine, nu înţeleg de ce jucătorii nu reflectă la meciuri forma lor bună de la şedinţele de pregătire. Ei par să nu reuşească să schimbe viteza. Am fost foarte, foarte lenţi, iar la această Cupă Mondială dacă nu alergi, dacă nu faci presing şi nu te lupţi este foarte dificil. Deci nu sunt mulţumit, pentru că munceşti din greu 20 de zile, faci toate pregătirile, vezi totul la antrenamente, iar apoi, în teren, totul este complet diferit”, a spus Capello.

La o bere cu jucătorii

După inacceptabilul 0-0 cu Algeria, jucătorii englezi au încălcat regula strictă, de a merge fiecare la culcare, şi au analizat meciul. „De obicei, după meciurile importante, fiecare merge în dormitor şi rămâne acolo până dimineaţa următoare”, a spus John Terry. „După întâlnirea cu Algeria, pentru prima dată antrenorul ne-a luat şi ne-a lăsat să bem o bere. Am băut câte una fiecare, nu mai mult de atât, şi şapte sau opt dintre noi am rămas să vorbim despre meci. A fost bine că am putut să ne eliberăm şi să spunem tot ce am avut pe suflet”, a completat Terry.

Oricum, un lucru este cert. Indiferent de cele întâmplate până acum, fie că este vorba de jucători, antrenori, oficiali sau suporteri, nimeni nu concepe ca Anglia să nu obţină calificarea în optimi. „Poate că tuturor ne-a lipsit ceva la un moment dat. Când lucrurile nu merg bine este însă important ca toţi să ţinem aproape. Asta am făcut noi după meciul cu Algeria. Sper că în noaptea de după acea partidă am scăpat de toate tensiunile negative, pentru că ar fi inadmisibil să plecăm acasă miercuri”, a completat Terry. 

 

Fabio Capello, pe mâna lui

Fabio Capello a refuzat să accepte solicitările jucătorilor englezi în vederea meciului cu Slovenia, informează Daily Mirror. Potrivit sursei citate, nouă componenţi al naţionalei, între care şi John Terry, Steven  Gerrard, Frank Lampard şi David James, au avut o reuniune cu Capello, în care intenţionau să îi solicite trei lucruri: schimbarea lui Emile Heskey cu Joe Cole, o relaxare a regimului strict de pregătire şi mai mult timp pentru a studia adversarii. Capello a refuzat însă să discute despre aceste aspecte, spunându-le jucătorilor că a ales deja echipa şi că este dispus să discute numai despre prestaţia lor generală.

Cele mai citite

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă