Cristi Chivu ar putea reveni în fotbal la mai puţin de un an de la încheierea carierei de fotbalist. Chivu ar putea fi secundul lui Roberto Mancini la Inter Milano.
Roberto Mancini l-a înlocuit pe Walter Mazzarri la cârma lui Internazionale la finele săptămânii trecute şi se află la al doilea mandat la comanda echipei de pe "Giuseppe Meazza", unde a mai antrenat în perioada 2004-2008 şi unde şi-a adjudecat trei titluri de campion al Italiei.
Cristi Chivu a fost surprins de ziariştii italieni miercuri, la Milano, şi fostul fundaş e văzut de presa din peninsulă candidat serios la funcţia de antrenor secund al nerazzurilor.
"A venit pentru a semna un contract sau e doar la cumpărături", s-au întrebat jurnaliştii de la fcinternews.it după ce l-au văzut pe fostul internaţional român pe străzile din Milano.
Mancini este cel care a insistat pe lângă Massimo Moratti în 2007 pentru aducerea fundaşului care atunci evolua la Roma. Mai mult, tehnicianul a vrut să îl ia după el la Manchester City pe Chivu, în 2009, scriu jurnaliştii de la Digi Sport.
Chivu şi-a încheiat cariera de fotbalist în aprilie după şapte ani petrecuţi la Inter Milano, echipă cu care a câştigat trei titluri şi două Cupe ale Italiei, un Campionat Mondial al cluburilor şi un trofeul al Ligii Campionilor.