15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăLifestyleCreatorul personajului Cheburashka, a decedat la vârsta de 80 de ani

Creatorul personajului Cheburashka, a decedat la vârsta de 80 de ani

Scriitor, poet şi scenarist, Uspensky s-a remarcat în 1966, odată cu publicarea cărţii despre Cheburashka, un animal micuţ dar cu urechi mari, originar din pădurea tropicală, care ajunge accidental la oraş într-o cutie cu portocale şi al cărui cel mai bun prieten este un crocodil, Gena.

Câţiva ani mai târziu, povestea a fost adaptată ecranului, iar Cheburashka a devenit rapid unul dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate în URSS şi Federaţia Rusă.

În anii 2000, Cheburashka a înregistrat un mare succes în Japonia.

“Mai multe generaţii de ruşi au crescut inspiraţi de personajele acestui scriitor celebru şi au absorbit tot binele răspândit de acestea”, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un mesaj prin care a transmis condoleanţe rudelor lui Eduard Uspenski.

Cheburashka a devenit în 2004 mascota oficială a sportivilor ruşi care au participat la Jocurile Olimpice de vară de la Atena, aminteşte AFP.

În 2016, un Cheburashka din pluş a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţionalăa (ISS) cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea studioului rus Soiuzmultfilm, Ministerul Culturii prezentând la acea vreme acest animal misterios drept “cel mai important personaj din desenele animate ruseşti”.

“A fost unul dintre cei mai buni scriitori contemporani pentru copii. Personajele sale vor continua să inspire multe generaţii de creatori de desene animate”, a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Soiuzmultfilm, Iouliana Slachtcheva, citat de RIA Novosti.

Traduse în 25 de limbi străine, cărţile lui Uspensky “sunt foarte sincere şi promovează bunătatea, compasiunea şi prietenia adevărată”, a declarat la rândul său preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului Federaţiei Ruse), Viaceslav Volodin, citat de aceeaşi agenţie.

“Am pierdut un mare scriitor şi un mare visător (…), o persoană minunată, care i-a învăţat pe copii să viseze împreună cu el”, a spus Mihail Svidkoi, reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru cooperare culturală internaţională, citat de agenţia TASS.

Cele mai citite

Loviturile Rusiei asupra regiunii ucrainene Harkov au făcut cel puțin 11 morți

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina și a atacat, de asemenea, satele...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...
Ultima oră
Pe aceeași temă