5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăLifestyleBrad Pitt, victorie în războiul cu Angelina Jolie. Actrița este revoltată

Brad Pitt, victorie în războiul cu Angelina Jolie. Actrița este revoltată

Brad Pitt a câștigat custodia comună a cinci dintre cei șase copii pe care îi are cu fosta sa soție Angelina Jolie. Actorul în vârstă de 57 de ani se luptă cu Jolie, în vârstă de 46 de ani, prin instanțe de aproape cinci ani pentru drepturi egale asupra copiiilor lor.

 

Între timp, cel mai mare dintre copii, Maddox, a devenit major, are acum 19 ani. O sursă a declarat pentru Daily Mail: „Este atât de ușurat. Singura lui intenție este să petreacă mai mult timp cu copiii”.

O altă sursă apropiată celor doi a declarat pentru publicația PageSix că momentan este o „decizie provizorie”, adăugând că Jolie va continua lupta juridică. John Ouderkirk, judecătorul privat angajat de fostul cuplu pentru a supraveghea cazul și-a arătat clar decizia într-o lungă hotărâre recentă, după câteva luni de analiză a mărturiilor martorilor, inclusiv a profesioniștilor care i-au intervievat pe cei mici, cât și persoane apropiate familiei Jolie-Pitt.

În ceea ce privește lupta în curs de desfășurare a lui Jolie, o sursă a precizat: „Custodia în comun nu este problema la care se opune Angelina, au existat alte probleme de îngrijorare, dar procedurile judiciare sunt private”. Echipa juridică a actriţei a declarat instanței de apel că judecătorul a neglijat să o lase să prezinte în fața instanței probe care vorbesc despre siguranța și bunăstarea minorilor, adică „dovezi esențiale pentru argumentarea ei”. În urma revoltei  actriței, judecătorul a constatat că mărturia lui Jolie „nu avea credibilitate în multe domenii importante, iar ordinul de custodie existent între părți trebuie modificat, la cererea domnului Pitt, în interesul copiilor”.

Prima victorie a lui Pitt are loc la aproape 5 ani de când Angelina Jolie a pus capăt relației de 12 ani dintre care 2 de căsătorie. Mariajul celor doi a fost desfăcut oficial în luna aprilie 2019. Cei doi încă nu au rezolvat problema partajului averii și nici nu s-au pus de acord în ceea ce privește creșterea copiilor care încă se află în grija mamei lor, Angelina Jolie.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Numărul bugetarilor din România depășește 1,3 milioane, un record după 2009

La sfârșitul lunii octombrie, numărul posturilor ocupate în sectorul bugetar al României a trecut de 1,3 milioane, o valoare nemaiîntâlnită din 2009, conform datelor...

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...

Micii antreprenori îndeamnă la responsabilitate și sprijin pentru direcția pro-europeană a României

Antreprenorii români care au construit afaceri de succes în ultimii 5-10 ani își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul economic al țării și fac...
Ultima oră
Pe aceeași temă