7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăLifestyleBeautyGemenii din pustă

Gemenii din pustă

János Stekovics este un fotograf și un editor maghiar stabilit în Germania. Seria de portete despre cei doi fermieri din pusta maghiară le-a realizat cândva în anii 1980. Gemenii Lukács aveau pe atunci 63 de ani.

János și István au trăit toată viața în locul în care s-au născut, într-o condiție modestă, fără curent electric. Așezarea, un cătun greu accesibil, e situată la cinci kilometri de cel mai apropiat drum. Cei doi n-au fumat și n-au consumat alcool. Aveau, în schimb, animale.

Pe lângă înfățișare, frații Lukács mai aveau și altele în comun, după cum se poate vedea și în imagini: două biciclete, două cojoace tradiționale de cioban, două motorciclete, două șei și chiar aceleași tip de haine, purtate uneori și douăzeci de ani sau mai mult.

Imaginile au apărut în cartea Die Junggesellen și o parte a lor poate fi văzută AICI.

Cele mai citite

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă