Fostul jucător al lui Real Madrid, Jese Rodriguez, în prezent la Sporting Lisabona, a comis-o din nou. Cunoscut pentru viața sa amoroasă zbuciumată, atacantul spaniol în vârstă de 27 de ani și-a părăsit iubita, la câteva zile după ce aceasta l-a informat că îi va dărui un copil.
Poreclită „Barbie de Barcelona”, Janira Barm este un fotomodel și influencer de origine catalană și părea să-l fi convins pe Jese să îi fie alături într-o relație serioasă și de lungă durată, dar așteptările i-au fost înșelate. Recunoscut pentru ușurința cu care își schimbă iubitele, acestuia nu i-a păsat de băiețelul pe care cei doi îl au deja împreună sau de faptul că Janira este din nou însărcinată și a hotărât să o părăsească pe blondină.
Despărțirea a suprins pe toată lumea, iar Janira a decis să-și șteargă toate pozele cu Jese. Mai mult, diva cu forme voluptoase a publicat pe Instagram o fotografie cu un test de sarcină ținut în mână de fiul său de un an, cu mesajul: „Mama va fi mereu alături de voi, cu forță și responsabilitate”.
Jese este un adevărat tată „erou”. Pe lângă fiul dăruit de Janira, mai are încă trei copii. Din relația cu Melody Santana are doi fii, Jese Jr. și Neizan, și un fiu din relația cu Aurah Ruiz. Acesta din urmă, Nyan, a întâmpinat grave probleme de sănătate, iar Aurah s-a plâns că fotbalistul nu s-a implicat să o ajute în rezolvarea acestora.
În vara anului 2016, Jese Rodriguez prindea un transfer de senzație la PSG, care achita Realului 25 de milioane de euro. Din păcate pentru el, spaniolul nu a reușit să se impună în Franța, fiind împrumutat în fiecare sezon de gruparea de pe Parc des Princes. Atacantul iberic a evoluat sub formă de împrumut pentru Las Palmas, Stoke City și Real Betis. Actualmente, el este legitimat la formația portugheză Sporting Lisabona.