25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleArnold Schwarzenegger va juca într-un serial lansat de Amazon

Arnold Schwarzenegger va juca într-un serial lansat de Amazon

Acţiunea serialului se desfăşoară pe teritoriile indiene din Oklahoma, la sfârşitul anilor 1800. Un şerif trebuie să captureze un răufăcător celebru, la cererea unui judecător, şi este ajutat în acest demers de personajul lui Schwarzenegger.

Aceasta va fi prima apariţie regulată a lui Schwarzenegger într-un serial. Actorul a mai participat la show-uri TV şi a fost gazda unui sezon al emisiunii “The New Celebrity Apprentice”, de pe postul NBC.

Fost culturist profesionist, Arnold Schwarzenegger a câştigat de cinci ori titlul de Mister Universe, dar şi un Glob de Aur, în 1977, cu rolul din filmul “Stay Hungry”.

Actorul de origine austriacă a devenit celebru cu rolul din franciza “Terminator”, în care a interpretat un robot trimis din viitor. El a jucat în mai multe filme după ce şi-a reluat cariera cinematografică, după încheierea mandatului său de guvernator al statului California, în 2011, însă niciunul nu a avut acelaşi succes de box office de care s-au bucurat producţiile sale din anii ’80 şi ’90.

Unul dintre cele mai recente filme ale sale, “Terminator: Genisys” (2015), a obţinut încasări dezamăgitoare în box office-ul nord-american (90 milioane de dolari), însă a avut performanţe mult mai bune pe plan internaţional, reuşind încasări de 350,4 milioane de dolari.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă