21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăLifestyleAnul 2017 nu a adus noroc în dragoste pentru unele dintre cele...

Anul 2017 nu a adus noroc în dragoste pentru unele dintre cele mai celebre cupluri de la Hollywood

Fostul cuplu „Brangelina” este un exemplu clar în acest sens, iar durata tot mai scurtă de rezistenţă a cuplurilor care au trecut prin faţa altarului trage un semnal de alarmă cu privire la trăinicia unor perechi ce păreau perfecte, potrivit AGERPRES.

Scarlett Johansson şi Romain Dauriac s-au despărţit după doi ani de căsătorie

Actriţa Scarlett Johansson şi jurnalistul francez Romain Dauriac ar fi pus capăt relaţiei lor la începutul lunii ianuarie, fără să fi făcut publice motivele despărţirii lor. Potrivit unor surse apropiate cuplului, cei doi trăiau separat de la sfârşitul lui 2016. La cea mai recentă apariţie în public, la Marşul Femeilor la Washington din ianuarie, Scarlett a fost fotografiată fără verighetă, dând astfel naştere la speculaţii.

Un apropiat al lui Romain Dauriac a făcut publice declaraţii destul de enigmatice cu privire la cei doi. „Mă aşteptam demult la acest lucru. Romain şi Scarlett nu aveau niciun sens împreună. Mereu a fost ceva ciudat la mijloc”, a declarat el, demonstrând că actriţa nu era agreată de apropiaţii ziaristului.

Cei doi s-au cunoscut în octombrie 2012 în timpul unui dineu la New York, iar în septembrie 2013, actriţa recompensată cu un premiul BAFTA îşi afişa inelul vintage confirmând că se logodise. Cuplul s-a căsătorit în secret, în 2014, la puţin timp după naşterea fiicei lor, Rose Dorothy.

Scarlet Johansson şi Dauriac au nu doar o fiică în comun, ci şi o afacere: sunt coproprietarii mărcii de floricele de porumb Yummy Pop. Ultima oară când au fost văzuţi împreună a fost în decembrie, la inaugurarea unui punct de servire cu pop corn la Teatrul Gymnase din Paris.

Este al doilea mariaj al lui Scarlett Johansson care se încheie: ea a mai fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, tot pentru o perioadă de doi ani, între 2008 şi 2010.

Jane Fonda s-a despărţit de partenerul său

Veterana actriţă americană Jane Fonda s-a despărţit în ianuarie de partenerul său, producătorul muzical Richard Perry, după opt ani de convieţuire. În declaraţii acordate The New York Post, Perry a confirmat că relaţia sa cu Jane Fonda s-a încheiat, deşi a asigurat că încă „sunt apropiaţi”.

Fonda a mai fost căsătorită de trei ori, deşi cu Richard, pe care l-a cunoscut în 2009, nu a ajuns în faţa altarului. Timp de şapte ani a fost soţia regizorului francez Roger Vadim, cu care are o fată Vanessa. La puţin timp după divorţ, s-a căsătorit cu scriitorul şi om politic Tom Hayden, tatăl fiului său Troy Garity, cu care a convieţuit timp de 17 ani. Un an mai târziu, ea s-a recăsătorit (1991) cu Ted Turner, fondatorul CNN, o căsnicie care a durat un deceniu.

Melanie Brown, fosta componentă a trupei Spice Girls, a divorţat după zece ani de căsnicie

Fosta membră a trupei Spice Girls Melanie Brown, cunoscută mai ales ca „Mel B”, a înaintat actele de divorţ după aproape zece ani de căsnicie, invocând divergenţe ireconciliabile.

Documentele depuse la mijlocul lunii martie la Curtea superioară din Los Angeles arată că starul pop Melanie Brown, în vârstă de 41 de ani, şi soţul ei Stephen Belafonte, un producător de televiziune, s-au separat încă din decembrie.

Melanie Brown a cerut custodie legală comună asupra fiicei cuplului, Madison Brown Belafonte, în vârstă de cinci ani.

Mel B, cunoscută şi sub apelativul Scary Spice în grupul pop britanic din anii ’90 Spice Girls, s-a căsătorit cu Belafonte în iunie 2007. Brown mai are doi copii din relaţii anterioare.

După mai multe amânări, Ben Affleck şi Jennifer Garner au depus actele divorţ

Actorii Ben Affleck şi Jennifer Garner au înaintat în aprilie în mod oficial cererea de divorţ, la aproape 2 ani după ce au ales să trăiască separat, fără să-şi oficializeze totuşi despărţirea.

Conform documentelor depuse la Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles, cei doi divorţează din cauza „divergenţelor ireconciliabile”. Cererea de divorţ a fost depusă de Jennifer Garner.

Garner şi Affleck, ambii în vârstă de 44 de ani, doresc custodia comună asupra celor trei copii: fiicele Violet, 11 ani, Seraphina, 9 ani, şi mezinul Samuel, 5 ani.

Ben Affleck şi Jennifer Garner au jucat împreună în filmul „Daredevil” (2003) şi s-au căsătorit în 2005. Cei doi au anunţat că au de gând să divorţeze la doar o zi după ce au împlinit 10 ani de căsnicie, în 2015.

Janet Jackson s-a despărţit de soţul său, miliardarul qatarez Wissam al-Mana

Cântăreaţa americană Janet Jackson s-a despărţit în aprilie de cel de-al treilea soţ, la doar câteva luni după ce a dat naştere primului ei copil. Janet Jackson, 50 de ani, s-a căsătorit cu miliardarul qatarez Wissam al-Mana în 2012 şi şi-au anunţat nunta la un an după eveniment.

Cuplul s-a mutat la Londra, unde a dus o viaţă discretă şi liniştită. Janet, una dintre cele mai de succes artiste din lume, şi-a redus semnificativ activitatea muzicală, existând zvonuri că s-a convertit la Islam.

Potrivit TMZ, la dorinţa lui Al-Mana, Janet a adoptat un stil vestimentar mult mai cuminte în timpul turneului din 2014 – purtând ţinute care îi acopereau tot corpul, în loc de vestimentaţia îndrăzneaţă pentru care era cunoscută – schimbare care s-a resimţit şi în videoclipurile artistei.

„A înnebunit-o şi a simţit că îşi pierde baza de fani”, a povestit o sursă citată de ziarul britanic. Janet a crezut că sarcina îi va ajuta să îşi repare relaţia, însă situaţia a continuat să se deterioreze. Nici Jackson, nici Al-Mana nu au comentat dezvăluirile din presă, însă revista People a confirmat despărţirea celor doi.

Jackson era la al treilea mariaj, după căsătoria cu interpretul James DeBarge, timp de un an, în anii ’80, şi cea cu René Elizondo Jr. între 1991 şi 2000.

Ben Stiller a divorţat de soţia sa, actriţa Christine Taylor, după 17 ani de căsătorie

Îndrăgitul actor american Ben Stiller a anunţat la sfârşitul lunii mai că divorţează de soţia sa, actriţa Christine Taylor, după 17 ani de căsătorie.

Cei doi actori au jucat împreună în numeroase filme precum „Zoolander”, „Dodgeball: A True Underdog Story”, „Tropic Thunder”, „Arrested Development” şi din nou „Zoolander 2”.

Ei au au doi copii, Ella de 15 ani şi Quinlin în vârstă de 11 ani. „Prioritatea noastră este creşterea copiilor noştri ca părinţi dedicaţi şi ca prieteni apropiaţi”, au anunţat actorii într-un comunicat.

Actorii Chris Pratt şi Anna Faris au anunţat că se despart

Cei doi actori au anunţat la începutul lunii august că se despart după opt ani de căsnicie.

„Eu şi Anna vă anunţăm cu tristeţe că ne separăm legal. Am încercat multă vreme şi suntem foarte dezamăgiţi”, a scris Pratt, 38 de ani, într-un comunicat postat pe pagina lui oficială de Facebook.

Anna Faris, în vârstă de 40 de ani, a postat un comunicat relativ similar pe paginile ei de social media.

Pratt, cunoscut pentru rolurile sale din blockbuster-urile „Guardians of the Galaxy”, „The Lego Movie” şi „Jurassic World”, şi Faris, vedeta francizei „Scary Movie” şi a sitcomului „Mom”, au un copil, Jack, care împlineşte cinci ani în această lună.

„Copilul nostru are doi părinţi care îl iubesc foarte mult şi de dragul lui vrem să păstrăm această situaţie cât mai privat posibil pe măsură ce lucrurile vor evolua. Încă ne iubim unul pe celălalt şi mereu vom preţui timpul nostru împreună şi vom continua să avem cel mai profund respect pentru celălalt”, a mai precizat cuplul.

Cei doi s-au căsătorit în 2009, în insula Bali, după ce au jucat împreună în filmul „Take Me Home Tonight”. A fost prima căsnicie a lui Chris Pratt şi a doua a lui Anna Faris.

Casey Affleck şi soţia sa Summer Phoenix au divorţat după 9 ani de căsătorie

Actorul american Casey Affleck, 40 de ani (fratele lui Ben Afleck), a divorţat oficial la începutul lunii septembrie. Câştigătorul de anul acesta al premiului Oscar pentru cel mai bun rol masculin a divorţat de soţia sa Summer Phoenix după 9 ani de căsătorie.

Summer Phoenix, în vârstă de 37 de ani, va primi pensie alimentară pentru a se ocupa de creşterea celor doi copii ai cuplului, conform unui acord confidenţial informează revista People.

Cei doi au fost căsătoriţi timp de 9 ani şi de 16 ani erau împreună.

Separarea celor doi soţi s-a făcut publică în martie anul acesta, la o lună după ce actorul a primit Oscarul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa în filmul „Manchester by the Sea”.

Cei doi au împreună doi copii: Indiana, de 13 ani şi Atticus, de 9 ani.

Relaţia lor a început în anul 2000 şi s-au căsătorit în 2006. Casey Affleck şi Summer Phoenix nu au mai fost văzuţi împreună din 2014.

Fergie şi Josh Duhamel s-au despărţit după opt ani de căsătorie

Cântăreaţa Fergie şi actorul Josh Duhamel şi-au anunţat la mijlocul lunii septembrie despărţirea după opt ani de căsătorie. Cei doi au împreună un băieţel, Axl Jack, în vârstă de 4 ani.

„Cu toată dragostea şi respectul din lume, am decis să ne despărţim la începutul anului”, au declarat amândoi într-un comunicat făcut public. „Pentru a da o mai bună oportunitate familiei noastre de a se reface, am vrut să menţinem această chestiune în privat înainte de a o face publică. Suntem şi vom fi mereu uniţi sprijinindu-ne unul pe altul şi familia noastră”, au adăugat ei.

Fergie, 42 de ani, şi Duhamel, 44, nu au mai fost văzuţi recent la evenimente publice. În ianuarie ei au fost văzuţi fericiţi împreună la cea de-a 8-a aniversare a căsătoriei lor. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 2009, iar câteva luni mai târziu actorul declara că este nerăbdător să devină tată.

Pe numele său real Stacy Ann Ferguson, Fergie s-a alăturat trupei The Black Eyed Peas odată cu înregistrarea albumului de succes ‘Elephunk’ (2003) şi a devenit cunoscută pe plan mondial cu acest grup.

Ulterior, Fergie s-a lansat într-o carieră solo cu albumul ‘The dutchess’ (2006), care a avut cinci piese pe listele de preferinţă ale revistei de specialitate Billboard.

Josh Duhamel este cunoscut pentru participarea sa la franciza cinematografică ‘Transformers’ şi din serialul ‘Las Vegas’.

Se confirmă divorţul lui Ewan McGregor după ce a fost surprins sărutând o parteneră de film

Actorul scoţian Ewan McGregor şi soţia sa, Eve Mavrakis, formau unul din cuplurile cele mai solide din industria cinematografică, după 22 de ani de căsătorie şi patru copii împreună. Până când actorul a fost surprins în octombrie sărutând o colegă de platou, actriţa Mary Elizabeth Winstead, potrivit unor imagini publicate de ziarul britanic The Sun.

Se pare că Ewan McGregor şi Eve Mavrakis au demarat procedurile de divorţ încă din luna mai fără ca ştirea să devină publică.

Actorul în vârstă de 46 de ani şi noua lui iubită, actriţa Mary Elizabeth Winsteada, în vârstă de 32 de ani, s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Fargo”, ajuns la cel de-al treilea sezon. Ei au fost surprinşi sărutându-se după o cină romantică petrecută la un restaurant.

Ewan McGregor şi soţia sa au patru copii (Clara, 21 de ani, Jamyan, 16, Esther, 15, şi Anouk, 6 ani) şi au pozat ultima oară împreună în luna mai, la o petrecere la New York. Pe soţia sa a cunoscut-o în timp ce filma serialul „Kavanagh QC” şi erau căsătoriţi din 1995.

Deocamdată niciunul dintre ei nu a confirmat despărţirea, ce pare însă mai mult ca sigură.

Nu este prima dată când protagonistul filmului „Moulin Rouge” se implică în relaţii cu partenerele de film. În timpul filmărilor la acest musical, Ewan McGregor şi colega sa de platou, Nicole Kidman, au fost se pare ceva mai mult decât parteneri de film.

Athina Onassis, moştenitoarea unei averi de 1 miliard de dolari, a divorţat de soţul ei brazilian

Athina Onassis Roussel, moştenitoarea unei averi estimate la cel puţin 1 miliard de dolari, a divorţat la începutul lunii noiembrie de soţul ei brazilian, Alvaro „Doda” de Miranda Neto, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 12 ani

Divorţul a fost pronunţat „în urma consimţământului reciproc” al celor doi soţi, a precizat agenţia Burson-Marsteller, adăugând că Athina Onassis şi Alvaro de Miranda Neto au ajuns la un „acord amiabil în privinţa tuturor chestiunilor” care trebuiau clarificate înainte de semnarea actului de divorţ.

Athina Onassis, în vârstă de 32 de ani, este singurul moştenitor supravieţuitor al averii lăsate de celebrul armator grec Aristotel Onassis şi singurul descendent al fiicei acestuia, Christina Onassis. După ce Christina Onassis a murit la vârsta de 37 de ani, Athina a fost crescută de tatăl ei, omul de afaceri francez Thierry Roussel.

Pasionată de sporturi ecvestre, Athina s-a căsătorit cu Alvaro de Miranda Neto, un sportiv care a reprezentat Brazilia în concursurile olimpice de călărie, la Sao Paulo, în anul 2005. Cei doi soţi s-au despărţit în mai 2016, iar potrivit presei, despărţirea s-ar fi produs din cauza infidelităţilor lui Alvaro de Miranda Neto.

Fostul călăreţ brazilian, specialist al probei de sărituri peste obstacole, a dezvăluit presei din ţara lui că a semnat un contract prenupţial care nu îi oferă niciun drept asupra averii deţinute de Athina Onassis, ce a fost estimată la cel puţin 1 miliard de dolari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă