27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZiua Marinei - sărbătorită în Parcul Regele Mihai 1 din Bucureşti

Ziua Marinei – sărbătorită în Parcul Regele Mihai 1 din Bucureşti

Evenimentul, la care au participat ofiţeri în rezervă şi ofiţeri ai Forţelor Navale, precum şi Brigada 30 de Gardă “Mihai Viteazul”, a avut loc în zona debarcaderului din Parcul Regele Mihai 1 şi a debutat cu ridicarea Drapelului Naţional şi a Marelui Pavoaz.

Directorul Statului Major al Forţelor Navale, Valentin Pufulescu, a citit apoi ordinul comun al ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Transporturilor privind sărbătorirea Zilei Marinei Române.

“Oficializată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, în urmă cu 117 ani, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Române şi-a certificat pe deplin caracterul de autentic festival al mării şi spiritualităţii marinăreşti. (…) Desfăşurarea activităţilor specifice pentru sărbătorirea Zilei Marinei, pe data de 15 august, constituie un prilej deosebit de promovare a valorilor şi tradiţiilor marinăreşti. În acest an nava şcoală ‘Mircea’, aparţinând Academiei Navale ‘Mircea cel Bătrân’, împlineşte 80 de ani de existenţă în serviciul Marinei Militare Române, eveniment marcat printr-un voiaj de instrucţie şi reprezentare internaţională în perioada 5 mai – 7 august 2019, în care s-a refăcut traseul voiajului istoric efectuat în anul 1939 şi care a contribuit la promovarea imaginii României pe perioada istorică a exercitării Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, înscriindu-se ca valoare notabilă de mândrie naţională cu valenţe de reprezentare la nivelul UE”, se arată în acest ordin comun, prezentat de Valentin Pufulescu.

A mai avut loc, de asemenea, un ceremonial religios pentru sfinţirea ancorei de flori, iar la finalul ceremoniei, ancora de flori a fost aruncată pe lacul Herăstrău.

Cele mai citite

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă