3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski: Prioritatea Ucrainei este provocarea de „pierderi sistematice” forțelor ruse

Zelenski: Prioritatea Ucrainei este provocarea de „pierderi sistematice” forțelor ruse

A provoca „pierderi sistematice” forţelor ruse care atacă de-a lungul frontului pentru a continua să câştige teren în Ucraina este una dintre marile priorităţi ucrainene pentru acest an, a explicat în discursul său adresat naţiunii în noaptea de miercuri spre joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite EFE, preluat de agerpres.ro.

Şeful statului ucrainean a insistat, de asemenea, asupra urgenţei consolidării apărării antiaeriene pentru a proteja satele, oraşele şi infrastructura de atacurile ruseşti cu drone şi rachete, cum ar fi cel care a ucis patru persoane la Kiev miercuri şi a provocat un alt deces în regiunea de la sud de Nikolaev.

„Sarcina noastră din acest an nu este doar să ne întărim la maximum scutul nostru aerian şi capacităţile cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei, ci şi să provocăm cele mai multe pierderi sistematice posibile Rusiei”, a transmis Zelenski.

Liderul ucrainean consideră îngheţarea activelor ruseşti în Occident pentru a sprijini Ucraina, la care lucrează Grupul celor şapte cele mai dezvoltate ţări (G7), drept parte a strategiei de epuizare a resurselor Rusiei.

Fără nicio posibilitate deocamdată de a înainta în zona frontului, unde Rusia a recăpătat iniţiativa după ce contraofensiva ucraineană din toamna trecută s-a încheiat fără rezultate, Ucraina încearcă să reziste atacurilor ruseşti într-o situaţie de dezavantaj numeric în ceea ce priveşte muniţia de artilerie, situaţie care ar putea deveni şi mai gravă dacă Statele Unite nu trimit mai mult ajutor.

În aceste circumstanţe, Kievul trebuie să se limiteze să-şi menţină poziţiile şi să spere că numărul mare de victime pe care Rusia le suferă în atacurile sale va sfârşi prin a afecta inamicul, care face progrese modeste, dar constante pe frontul de est, notează EFE.

Zelenski a evidenţiat priorităţile ucrainene pentru 2024 după ce l-a primit miercuri la Kiev pe Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, care a promis că va accelera furnizarea de muniţie Ucrainei.

După cum a explicat însuşi Borrell, Zelenski i-a cerut ajutor pentru a primi muniţie suplimentară, drone şi sisteme de apărare aeriană de la Cei 27.

Preşedintele ucrainean a subliniat, de asemenea, necesitatea creării unui mecanism special în UE care să garanteze pe termen mai lung ajutorul militar Ucrainei.

Zelenski e hotărât ca Ucraina să ia măsuri mai puternice împotriva industriei de armament a Rusiei

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina doreşte să ia măsuri mai puternice împotriva industriei de armament a Rusiei, după ce a văzut un raport despre complexul militar-industrial al Rusiei, informează dpa, potrivit agerpres.ro.

“Putem vedea clar în ce zone trebuie crescută presiunea asupra Rusiei pentru a preveni creşterea capacităţilor teroriste”, a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de marţi seara.

“Sancţiunile nu sunt suficiente. Vor fi, de asemenea, mai multe acţiuni proprii, ucrainene, împotriva statului terorist. Atât timp cât agresiunea Rusiei continuă, Rusia trebuie să simtă pierderi”, a declarat Zelenski, conform Reuters, fără a oferi alte detalii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă