8.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiZelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu exclusiv acordat luni la Kiev, transmite Reuters, potrivit jurnalul.ro.

Zelenski a descris livrarea ajutorului, în special a sistemelor de apărare aeriană precum sistemele Patriot pe care Ucraina se bazează foarte mult în războiul său cu Rusia, ca fiind „un mare pas înainte, dar înainte de asta, doi pași înapoi”.

„Fiecare decizie la care ajungem noi, apoi mai târziu toată lumea împreună, este întârziată cu aproximativ un an”, a spus el.

Remarcile sale dure vin într-un moment periculos pentru forțele ucrainene, care sunt depășite numeric și ca înzestrare de armata Moscovei.

Zelenski a sugerat modalități prin care aliații ar putea ajuta mai direct, inclusiv prin doborârea rachetelor rusești deasupra teritoriului ucrainean în anumite circumstanțe.

„Rușii folosesc 300 de avioane pe teritoriul Ucrainei”, a spus el. „Avem nevoie de cel puțin 120, 130 de avioane pentru a rezista pe cer”, a adăugat el, referindu-se la avioanele F-16 proiectate de SUA, dintre care speră că unele vor fi folosite în curând în luptă.

Roberta Metsola apel către UE să-și respecte promisiunile de ajutor către Ucraina

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a invitat joi Uniunea Europeană să furnizeze ajutorul promis Ucrainei şi să-şi “intensifice” şi mai mult sprijinul său împotriva invaziei ruse, în cadrul unei vizite la Kiev, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Consumul de suplimente alimentare, un obicei al românilor: 90% le folosesc constant

Peste 90% dintre români declară că utilizează suplimente alimentare în mod constant, a afirmat consilierul prezidențial Diana Păun, în cadrul celei de-a X-a ediții...

Donald Trump anunță investiții de 500 de miliarde de dolari în inteligența artificială

Donald Trump a dezvăluit un plan ambițios de investiții de până la 500 de miliarde de dolari în infrastructura de inteligență artificială (AI), informează...

Studiu: Scăderea natalității pune în pericol sustenabilitatea sistemelor de pensii

Un raport recent al McKinsey Global Institute, o companie globală de consultanță în management strategic, avertizează că scăderea natalității la nivel mondial creează o...
Ultima oră
Pe aceeași temă