5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSocialMeteoVremea se schimbă radical! Cod portocaliu și cod galben de averse torențiale...

Vremea se schimbă radical! Cod portocaliu și cod galben de averse torențiale și vijelii în jumătate de țară

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea se va schimba în mare parte din țară în zilele următoare. Astfel, ploile se vor extinde în sudul şi centrul ţării începând de marţi seara, iar cinci judeţe se vor afla sub Cod portocaliu de averse torenţiale şi vijelii, iar alte 16 judeţe sub Cod galben.

Potrivit ANM, în intervalul 29 august, ora 21:00 – 30 august, ora 12:00, în cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei şi Carpaţii Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului şi intensificări ale vântului (rafale în general de 70 – 80 km/h) şi pe arii restrânse vijelii puternice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35 – 40 l/mp şi, izolat, peste 50 – 60 l/mp.

„Miercuri, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi mai ales în jumătatea de est a teritoriului”, spun meteorologii.

Judeţele care se vor afla sub Cod portocaliu de vreme rea sunt: Dolj, Gorj, Olt, Argeş şi Vâlcea.

În acelaşi interval de timp, va fi Cod galben de ploi în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Crişana, Muntenia şi vestul Olteniei. Aici vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 – 65 km/h) şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, izolat, peste 40 l/mp.

Judeţele avertizate sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Alba, Mureş, Sibiu, Hunedoara, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Mehedinţi. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă