Un tânăr din Dolj s-a ales cu dosar penal, după ce s-a filmat și s-a postat pe Tik Tok, cum se urcă cu picioarele pe o mașină de Poliție.
În urma imaginilor postate de tânărul din Dolj pe rețelele de socializare, Polițiștii din Dolj s-au autosesizat și au deschis dosar penal în acest caz.
În imaginile de mai jos se poate vedea tânărul care se urcă pa mașina de poliție pentru a se da în spectacol. Conform comunicatului poliției, mașina se pare că era în service pentru reparații.
”La data de 15 octombrie a.c, ca urmare a apariției unor imagini pe o rețea de socializare, în care un bărbat este urcat pe o autospecială de poliție, polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu, fiind efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt. Din primele verificari, s-a stabilit că, în cursul zilei de ieri, autospeciala a fost lăsată la un service auto autorizat, din Craiova, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice. Verificarile sunt continuate de polițiști în vederea identificării bărbatului în cauză și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Dolj.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!