14.2 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Adăposturile de animele din Ungaria se umplu, pe măsură ce traiul...

VIDEO: Adăposturile de animele din Ungaria se umplu, pe măsură ce traiul zilnic crește

Adăposturile de animale din Ungaria se confruntă cu dificultăți, deoarece mulți proprietari de animale de companie le returnează, pentru că nu-și mai permit să le cumpere mâncare.

Într-unul dintre adăposturi se află Chelsy. A fost adoptat în urmă cu doar doi ani chiar din acest adăpost. Dar, suferă de o boală imunitară – iar stăpânii săi nu-și mai puteau permite să plătească facturile la veterinar sau hrana necesară pentru a-l trata.

Au fost nevoiți să își vândă propria casă pentru a se descurca. Este o poveste asemănătoare și pentru alții care au fost nevoiți să își lase animalele de companie în urmă la adăpostul de animale „Arca lui Noe”.

Pe măsură ce costul vieții continuă să crească – iar prețurile energiei continuă să urce vertiginos – mulți au fost nevoiți să facă alegeri dificile.

„Lista de animale returnate este extrem de lungă. Întotdeauna au existat animale adoptate returnate, dar în ultima vreme acest lucru s-a înmulțit. În toate cazurile, principalele motivații sunt dificultățile cu care se confruntă din cauza costului vieții, a prețurilor la energie, a costurilor veterinare ridicate și a persoanelor care se mută în străinătate,” spune Kinga Schnedier, purtător de cuvânt al adăpostului.

Dar și adăposturile se confruntă cu propriile lor creșteri de prețuri. Conservele de hrană pentru câini s-au scumpit cu 30 până la 50%, potrivit Alianței maghiare pentru protecția animalelor.

Aceasta spune că presiunea se resimte în toate adăposturile de animale din Ungaria, multe dintre ele refuzând sute de animale din cauza costurilor.

Între timp, donațiile, singura sursă de venit pentru adăposturi precum Arca lui Noe, au scăzut.

„Acum trăim de pe o zi pe alta aici. Trebuie să cântărim dacă putem găzdui un animal, dacă putem finanța tratamentul medical al unui animal,” a concluzionat Kinga.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Proiect major: 140 de milioane de euro pentru salvarea monumentelor istorice și a clădirilor culturale

Proiectul face parte dintr-un efort mai amplu, cu un buget total de aproape 900 de milioane de euro Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat alocarea...

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 2,3% în primele zece luni din 2024

Comenzile noi din industria prelucrătoare, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă, au înregistrat o creștere de 2,3% în primele zece luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă