Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat fără emoţii la Campionatul Mondial din 2023, după ce a învins echipa Portugaliei cu scorul de 28-24 (13-8), miercuri seara, la Paredes, în manşa secundă a barajului.
România, singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, se impusese la o diferenţă de 15 goluri, cu 35-20, în prima manşă, desfăşurată sâmbătă, la Piteşti.
Tricolorele au controlat jocul din Portugalia de la un capăt la altul, câştigând la patru goluri, după ce în prima repriză avantajul maxim a fost de şapte goluri, 10-3, iar la pauză a condus cu 13-8. Ecartul maxim din partea secundă a fost de şapte goluri pentru echipa antrenată de Florentin Pera, 22-15 şi 26-19, dar gazdele s-au mai apropiat pe tabelă în finalul jocului, potrivit agerpres.ro.
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia, între 20 noiembrie şi 17 decembrie
Pentru România au marcat Lorena Ostase 5 goluri, Cristina Laslo 4, Crina Pintea 4, Alexandra Badea 3, Sonia Seraficeanu 3, Eliza Buceschi 2, Ana Maria Tănasie 2, Sorina Grozav 2, Nicoleta Dincă 1, Cristina Neagu 1, Bianca Bazaliu 1.
Yuliya Dumanska a avut 9 intervenţii, încheind cu un procentaj excelent de 52,94%. Denisa Şandru a apărat 4 aruncări (20%).
Golurile gazdelor au fost reuşite de Sandra Margarida Marques Santiago 6, Patricia Rodrigues 4, Carmen Figueiredo 3, Mihaela Oana Minciună 3, Patricia Andreia Da Silva Lima 3, Bebiana Rodrigues Sabino 2, Adriana Lage 1, Beatriz Fabiana Sousa 1, Joana Resende 1.
Isabel Gois a apărat 6 şuturi (35,29%), iar Jessica Ferreira a parat 3 aruncări (16,67%).
Meciul a fost arbitrat de polonezii Filip Fahner şi Lukasz Kubis, iar delegat EHF a fost britanicul Colin Wills.
Turneul final va avea loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, între 20 noiembrie şi 17 decembrie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!