Lt. col. (rtr.) Ioan Amarie, veteran de război, a împlinit vârsta de 101 ani. Acesta s-a născut în localitatea Țifești, din județul Vrancea, pe data de 18 octombrie 1923, într-o familie cu 4 copii, acesta fiind cel mai mare. Veteranul de război a fost vizitat de o delegație de din partea Ministerului Apărării Naționale.
„În anul 1944 am fost încorporat la Focșani, eram două contigente, 1944 și 1945, luate în același timp, întrucât era nevoie să completeze efectivele de militari și nu mai aveau de unde. De la Focșani am fost repartizați la Regimentul 1 Transmisiuni București, fiind amplasați pe lângă Căile Ferate, în spatele frontului. Noi eram într-un Comandament Central, de unde luam legătura prin aparate de radiorecepție, cu celelalte comandamente din țară.
Ca să ne apărăm, comandantul regimentului ne ordona să deschidem focul la orice «mișcare», pentru că inamicul unde vede întărită poziția, nu vine și astfel scăpăm de atacurile acestuia, luând-o în altă direcție. Eram dotați cu aparate Lorenz și Marconi, aparate englezești.
Am avut misiuni de luptă în munții Tatra și la Cahul. Am trecut peste Tisa, Nistru și Prut. Când treceam Nistrul sau Tisa mă întrebam de multe ori dacă mai apuc să mă întorc în România. Îmi făceam cruce și îmi ziceam în gând, «Doamne, ce bine că am mai apucat și ziua de azi». De multe ori nu aveam ce mânca, fiind nevoiți să mâncăm chiar porumb din lanurile găsite în drum. În Ucraina am stat 2-3 săptămâni. La întoarcerea în țară am participat la diferite misiuni, din Ardeal și până în Moldova. Mergeam zilnic câte 40 de km. Aveam după noi o căruță cu 2 roți, numită cuhnie, care avea prevăzută un cazan, iar dedesubt se făcea foc din lemne, fiind pregătită mâncarea, chiar în timpul deplasărilor.
Au fost momente grele pe front. În pădurea Bolintin, de lângă București, țin minte că eram nevoiți să tragem foc cu foc, în mod continuu, pentru ca inamicul să nu ne atace. Era perioada când nemții se retrăgeau, iar noi eram împreună cu rușii. Am avut misiunea de a dezarma nemții care se retrăgeau și de a-i lăsa să plece fără armament. Am fost surprins de comportamentul civilizat al nemților și de modul de organizare și de echipare al acestora, net superior rușilor. Am fost rănit ușor, o schijă mi-a intrat în picior, dar nu mi-a creat probleme grave. Slavă Domnului, am terminat războiul, teafăr și nevătămat”, a povestit, anul trecut, distinsul veteran de război.
Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă domnul Ioan AMARIE a fost decorat cu cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial“.
În urma ordinelor generale de avansare în grad emise, după anul 1990, de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de locotenent-colonel.
„Părinții mei au avut o căsnicie fericită ce a durat 70 de ani. Erau un exemplu în localitate de oameni pașnici și care săreau în ajutor zi și noapte pentru toți localnicii, ce le solicitau ajutorul. Mama a fost asistentă medicală în comuna Țifești, iar tatăl meu o ajuta cu mașina, reușind să conducă până la vârsta de 97 de ani. Tatăl meu a muncit mult și în gospodărie, lucrând cot la cot cu ceilalți la activitățile agricole. Acum citește zilnic, ascultă radioul sau se uită la TV, este și foarte credincios, rugându-se în fiecare zi pentru sănătatea sa și a familiei”, aa relatat fiica dânsului.
„Alături de bravul veteran se află o familie numeroasă, de care este foarte mândru. Are doi copii, patru nepoți și șase strănepoți . Cei doi copii sunt pensionari și au lucrat în domeniul medicinei, fata fiind medic cardiolog, iar băiatul asistent șef radiolog.
Pe această cale, îi transmitem încă o dată sănătate și numai bucurii alături de cei dragi și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie“, au transmis reprezentanții MApN.
