Chinurile din închisorile din România nu sunt îndurate doar de deținuți ci și de tot personalul penitenciarelor.
Guvernanții se bat pe legile justiției dar nu fac nimic pentru cei care execută pedepsele. Cu atât mai puțin pentru propriul personal. Altfel nu se explică gradul de ocupare de doar jumătate din posturi la nivel național.
Sindicaliştii din Penitenciarul Deva au protestat, joi, în faţa sediului instituţiei, din localitatea Bârcea Mare, nemulţumiţi de faptul că sistemul penitenciarelor se confruntă cu o criză de personal, dar şi pentru că nu le sunt plătite anumite sporuri prevăzute de lege, transmite Agerpres.
Potrivit liderilor sindicali, în Penitenciarul Deva gradul de ocupare a posturilor este de 68%, iar la nivel naţional acesta scade la 58%.
„Principala problemă este că am ajuns la 68%, gradul de ocupare a funcţiilor. Chiar şi azi (joi n.r), când ne pregăteam de acest miting de protest, paza penitenciarului o facem cu deţinuţi. Nu este normal. Nu cerem revendicări salariale, cerem doar să ne încadreze personal şi să primim drepturile pe care le-am dobândit cinstit, prin lege. Sistemul este bolnav, am ajuns la limita suportabilităţii„, a declarat preşedintele Sindicatului Independent „Vulturul”, Nicolae Grosu.
La rândul său, liderul filialei Deva a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, Lucian Feraru, a acuzat lipsa de dialog social şi a menţionat că în sistem rămân blocate sporuri care nu au mai fost majorate de 20 de ani.
De asemenea, sindicaliştii susţin că din lipsa fondurilor bugetare vor rămâne posturi neocupate în sistem, chiar dacă acestea au fost scoase la concurs.
„Nu există un dialog, aşa cum era normal, între guvern şi sindicate. Se îngheaţă sporuri care, de fapt, au fost îngheţate din anul 2011. Avem posturi scoase la concurs la care există riscul să nu se ocupe, din cauză că banii pentru acestea nu sunt prevăzuţi în buget. Am ajuns să lucrăm, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la 58% din posturi ocupate. Este foarte greu„, a explicat Feraru.
Prezent la mitingul de protest, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Florin Şchiopu, a arătat că poliţiştii de penitenciare au ajuns „ultimii care nu şi-au primit drepturile”, în condiţiile în care în prezent aceştia au de recuperat peste un milion de ore suplimentare.
Liderul sindical a mai spus că seria protestelor va continua la Bucureşti, pe 22 februarie, cel mai probabil în faţa Ministerului Justiţiei, iar din 26 februarie la alte penitenciare din ţară.
La protest au fost prezenţi şi reprezentanţi ai penitenciarelor din Aiud, Arad şi Târgu Jiu.