2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialAdministratieUSR propune ca strada pe care se află Ambasada Rusiei să fie...

USR propune ca strada pe care se află Ambasada Rusiei să fie numită Aleksei Navalnîi

USR Bucureşti va propune o hotărâre de Consiliu General prin care strada Tuberozelor din Sectorul 1, pe care se află secţia consulară a Ambasadei Rusiei, să fie redenumită Aleksei Navalnîi.

Într-un comunicat, USR Bucureşti subliniază că această iniţiativă reprezintă un pas important în sprijinul valorilor democratice şi al drepturilor omului, reafirmând legăturile de solidaritate cu cei care luptă pentru libertate şi justiţie în întreaga lume.

”Redenumirea străzii pe care îşi are sediul consulatul Rusiei în „Strada Aleksei Navalnîi” nu este doar un gest simbolic. Este un mesaj clar că sprijinim lupta pentru libertate, dreptate şi democraţie. Este o expresie a solidarităţii noastre cu toţi cei care, precum Aleksei Navalnîi, îşi riscă libertatea şi chiar viaţa pentru a-şi apăra ţara de corupţie şi autoritarism. Prin acest act onorăm curajul şi sacrificiul lui Navalnîi şi ne afirmăm angajamentul faţă de valorile care stau la baza unei lumi mai juste pentru toţi”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat pe Facebook iniţiativa de schimbare a numelui străzii.

Iniţial, un proiect depus în aprilie 2022 de Daniel Rigu şi Florin Covaci, consilieri generali USR, cerea modificarea străzii Tuberozelor în Ucraina Liberă, însă propunerea a fost modificată pentru a reflecta sprijinul pentru lupta privind drepturile civile şi democraţia, prin redenumirea străzii în memoria lui Aleksei Navalnîi.

Pentru adoptarea hotărârii este necesar votul majoritar în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi avizul Prefectului.

”Cetăţenii care sprijină acest proiect pot semna petiţia aici: https://petition.qomon.org/punem-consulatul-rusiei-pe-strada-alexei-navalnii/ pentru a îi convinge şi pe ceilalţi consilieri să voteze propunerea”, informează USR Bucureşti. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă