4.3 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăUSR cere demisia șefului CEO Oltenia, Daniel Burlan

USR cere demisia șefului CEO Oltenia, Daniel Burlan

Reprezentanţii USR au transmis că tragedia de marţi de la Jilţ Sud putea fi prevenită, dacă Daniel Burlan, şeful CEO, „nu muşamaliza zecile de accidente de muncă produse doar pe parcursul anului trecut şi lua măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă de la Complexul Energetic Oltenia”.

În septembrie 2022, de la tribuna Parlamentului, când era dezbătută moţiunea simplă la adresa sa, Virgil Popescu minţea o ţară întreagă că la Complexul Energetic Oltenia nu a murit nimeni anul trecut, a reamintit USR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată mai spune că realitatea este însă alta şi anume în 2022, au murit 55 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia. Unii fiind la serviciu, unii fiind acasă, dar tot din cauza condiţiilor improprii de muncă – boli profesionale.

„Abia după tragedia de ieri, şeful ITM Gorj iese public şi recunoaşte accidentele de muncă de la CEO. Tăcerea ITM de până acum este de înţeles dacă ne uităm că George Romanescu, directorul ITM Gorj, este fratele primarului din Târgu Jiu. Ambii, membri PNL”, mai indică sursa menţionată.

Deputatul USR de Gorj Radu Miruţă a atras atenţia în repetate rânduri în ultimii doi ani că din pricina condiţiilor inumane de lucru şi a politizării mineritului din Gorj pot muri oameni, ceea ce, din păcate, s-a întâmplat.

„Este astăzi doliu într-o comună întreagă şi trei oameni n-au mai ajuns de la serviciu acasă la familiile lor, pentru că mineritul a fost transformat într-o afacere de partid. Profitul de aproape 4 miliarde de lei al CEO din 2022 este făcut pe spatele oamenilor care sunt căraţi ca o simplă marfă în maşini vechi de 50-60 de ani. Ce s-a întâmplat ieri a fost doar ghinion, nu o excepţie, cum încearcă să ne convingă responsabilii de la CEO. Lista neregulilor de la Complexul Energetic Oltenia nu doar că este lungă, dar este şi ţinută sub preş, ca o ţară întreagă să nu afle cât de incompetenţi şi cinici sunt cei de la CEO”, a afirmat Radu Miruţă, potrivit sursei amintite

USR cere ca Daniel Burlan, preşedintele Comitetului Director CEO, să plece acasă şi să lase oameni competenţi şi responsabili să se ocupe de minerit la Complexul Energetic Oltenia. Să nu încerce să plaseze vina pe umerii minerilor care acceptă condiţiile inumane de lucru pentru că nu au alternativă să-şi hrănească familiile.

„Fiecare zi a lui în funcţie, a lui Daniel Burlan, poate însemna o nouă tragedie”, adaugă USR.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Supercupa Italiei: AC Milan- Inter Milano 3-2

AC Milan a câştigat Supercupa Italiei la fotbal, după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 3-2 (0-1), în finala desfăşurată, luni...

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă