7 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE. Papa Francisc, întâlnire cu comunitatea romă de la Blaj

UPDATE. Papa Francisc, întâlnire cu comunitatea romă de la Blaj

“Legătura dintre comunitatea romă şi Biserica Greco-Catolică este una veche. Unul dintre cei mai preocupaţi de acordarea asistenţei spirituale romilor din Blaj a fost Ioan Suciu, unul din cei şapte episcopi martiri beatificaţi duminică de către Papa Francisc. Născut la Blaj, Ioan Suciu a copilărit cu mulţi romi, iar după încheierea studiilor şi-a dedicat o parte din activitate pentru sprijinirea acestei comunităţi. Cel cunoscut ca ‘Episcopul tinerilor’ a desfăşurat acţiuni de catehizare cu tinerii romi. A organizat inclusiv excursii pentru aceştia sau juca meciuri de fotbal cu ei”, a declarat Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore de Alba Iulia şi Făgăraş, Claudiu Pop.

Papa Francisc a ţinut să meargă să-i întâlnească acolo unde locuiesc, a precizat prelatul.

“Pentru noi, ca Biserică, este oportunitatea de a redescoperi vocaţia noastră. Noi avem preoţi romi, avem studenţi, seminarişti, iar unul dintre episcopii martiri, Ioan Suciu, avea o pastorală activă în această comunitate, nu doar instituţională, nu mergea doar ca episcop, mergea şi să joace fotbal cu ei sau să-i întâlnească ca prieteni. Sfântul Părinte, mergând acolo, alegând să meargă acolo, ne aduce aminte vocaţia Bisericii, aceea de a fi aici, acum, prezentă pentru tot. De fapt, Şcolile Blajului, care au fost deschise de către primii episcopi ai Bisericii noastre, au fost în acest sens gândite. Nu au fost şcoli pentru bogaţi sau pentru săraci sau doar pentru catolici. Au fost şcoli deschise tuturor, ‘izvoare de har’. Cu această vizită, Papa Francisc ne aduce aminte ceea ce e vocaţia Bisericii în general, ceea ce e vocaţia creştinului, aceea de a nu face diferenţă, de a fi prezent acolo unde e nevoie de ajutorul lui”, a mai afirmat Episcopul Claudiu Pop.

Potrivit acestuia, prezenţa Sfântului Părinte este ,,un îndemn de a conştientiza” problemele existente. 

“Cred că e un îndemn de a conştientiza o stare de fapt, a conştientiza probleme care există şi a chema cumva, din străfunduri, acea conştiinţă care trebuie să însemne şi integrare, şi actualizare ca societate, ca şi cultură, ca spiritualitate”, a spus Episcopul Pop.

Cele mai citite

Inspectorii ANAF primesc statut special și vor fi înarmați

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi reorganizată, iar după această procedură, inspectorii de la Antifraudă Fiscală vor avea un statut special și...

Sindicaliștii din Sănătate pichetează astăzi spitalele

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" continuă astăzi protestele, în intervalul orar 12:00 – 12:30, în timpul pauzei de masă, urmând a fi pichetate unităţile sanitare, "fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă