Alegerile pentru funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad au înregistrat o premieră mondială: un student a ajuns rector. După trei mandate succesive, fostul rector Ramona Lile a trebuit să iasă din decor. Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării i-a dovedit plagiatele masive.
După principiul „să rămână ai noștri,” conferențiarul Teodor-Florin Cilan, mâna dreaptă a Ramonei Lile, și-a depus candidatura în procesul electoral intern, prin încălcarea legii. A și fost ales. Timp de câteva ore, Cilan a fost și rector, și student.
Sesizând nu doar penibilul situației, ci și ilegalitatea acesteia, noul rector Teodor-Florin Cilan l-a dat afară pe studentul Teodor-Florin Cilan, cu același CNP, din Facultatea de Teologie din cadrul aceleiași universități.
De dragul rectoratului, Cilan a spus adio preoției.
S-a autodetonat în forul academic!
Distinsul a trecut în Declarația de interese că e membru al Asociației Fermierilor din județul Arad, că e președinte al King Club din Craiova, membru al Society for Business Excelence (pe declarația de interese vedeți cum scrie Business) din Urziceni, al Asociației „Casa cu lacăt” din Arad, al “Edu for Future” și Asociația de Cercetare Multidisciplinară din zona de vest a României. Un mic, mare amănunt i-a scăpat confului devenit rector: că e și student la Teologie.
După scandalul rectorului acuzat de plagiat, Ramona Lile, la alegerile desfășurate în data de 27 martie 2024 a fost ales rector conferențiarul Teodor-Florin Cilan.
citește și: Motrenismul
Cilan a semnat o declarație pe proprie răspundere prin care specifica faptul că nu se află în conflict de interese. Declarație falsă, din moment ce era deja student. Așadar, după modelul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Cilan fiind student în cadrul UAV din Arad, cu respectarea legii, trebuia să i se respingă candidatura! Prevederile din Legea 199/ 2023, articolele articolul 34 și art 170, sunt clare. Cum e să fii și arbitru și jucător?
Universitatea ”Aurel Vlaicu” a avut până în luna martie un student angajat ca profesor și prorector. Dubios!
A mai scris declarații false
Teodor-Florin Cilan nu este la prima declarație falsă. În anul 2019, a publicat pe site-ul universității declarația de interese, în care a ”omis” să precizeze că folosește în interes personal imobilele aparținând UAV.
Autorul articolului din Revista 22 a întrebat conferențiarul din „Casa cu lacăt” dacă ”soacra sa ține în locație de gestiune restaurantul Decebal al universității?” După o mică pauză, fostul prorector, actual rector, a răspuns: ,,cred că da.” Domnia sa transmitea personal colegilor meniul restaurantului, de pe numărul său de telefon, relevă sursele de presă.
Conform datelor din Monitorul Oficial, firma care deținea restaurantul nu este a soacrei actualului rector, ci chiar a mamei sale, Cilan Emilia Lenuța. Ziarul România liberă este în posesia Hotărârea Adunării Generale a asociaților firmei Celiton, prin care fostul deținător de părți sociale, Ciprian Cândea, cedează către Emilia-Lenuța Cilian acțiunile avute, mama rectorului din „Casa cu lacăt” devenind unic acționar.