Un şofer de taxi din Koln este acuzat că a lovit intenţionat cu maşina mai multe femei în oraşul Koln, din vestul Germaniei, rănind grav două dintre ele, potrivit aussiedlerbote.de.
Evenimentele de la Koln au avut loc luni în jurul orei locale 22:00 (20:00 GMT), atunci când suspectul a lovit primele două femei, ce au vârste de 22 şi 23 de ani. Ulterior, el şi-a îndreptat maşina spre alte trei femei, lovind două dintre ele.
Două femei au suferit răni grave, iar alte două sunt rănite uşor, potrivit poliţiei locale.
Autorul este un bărbat în vârstă de 44 de ani, originar din localitatea Velbert, situată la aproximativ 60 de kilometri nord de Koln.
Un chelner de la o berărie din Koln care a fost martor la atac a încercat să îl urmărească pe jos pe şofer. Acesta din urmă a încercat apoi să îl lovească cu maşina şi pe chelner, în vârstă de 34 de ani, însă acesta s-a ferit şi a fost atins doar cu oglinda, suferind răni uşoare. Chelnerul a reuşit în cele din urmă să îl imobilizeze pe şoferul de taxi până la sosirea poliţiştilor.
Un incident similar s-a produs cu o oră înainte în orașul Essen
Cu aproximativ o oră înainte de incidentul din Koln, aparent acelaşi şofer de taxi a lovit cu maşina o femeie de 50 de ani în oraşul Essen, cauzându-i răni grave.
Anchetatorii au declarat că deocamdată nu este total sigur că este vorba de acelaşi autor în incidentele de la Koln şi Essen. Distanţa dintre cele două oraşe este de aproximativ 70 de kilometri.
Potrivit informaţiilor preliminare, se crede că şoferul este bolnav mintal; el a fost internat într-un spital de psihiatrie. Conform anchetatorilor, probabil şoferul se afla şi sub influenţa cocainei.
Teroare din nou la Paris: O mașină a intrat pe terasa unei cafenele
Un vehicul a intrat pe terasa unei cafenele în estul Parisului, miercuri seara, rănind mai multe persoane, potrivit lemonde.fr.
Şoferul maşinii a fugit, iar pasagerul a fost arestat, a anunţat poliţia franceză. El a fost testat pozitiv la alcool.
Bărbat reținut după ce un soldat a fost înjunghiat la Paris
Un militar francez care participa la o patrulă antiteroristă a fost rănit luni seara de un bărbat înarmat cu un cuţit la Gare de l’Est din Paris, iar suspectul a fost arestat, a declarat ministrul de Interne Gérald Darmanin, potrivit barrons.com.
Prognosticul vital al militarului „nu este compromis”, a declarat ministrul pe platforma X. Soldatul a fost rănit la umăr, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!