-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentUn şofer aflat sub influenţa alcoolului a accidentat doi minori

Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a accidentat doi minori

Doi copii, în vârstă de 3 ani și 9 ani, au fost grav răniți luni în localitatea Arsa după ce au fost loviți de un autoturism condus de un șofer sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, șoferul a pierdut controlul mașinii, lovind cei doi minori, apoi a intrat într-un cap de pod, două mașini parcate și gardul unui imobil.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 64 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei şi ar fi accidentat doi minori, de 3 ani, respectiv 9 ani. Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, după care ar fi lovit două vehicule parcate şi gardul unui imobil. În urma accidentului rutier au fost răniţi conducătorul auto şi cei doi minori. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezenţă a substanţelor psihoactive, rezultatul fiind negativ. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, se arată în comunicatul de presă.

Băiețelul, în vârstă de 3 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar fetița, în vârstă de 9 ani, a suferit politraumatisme grave, fiind în comă și intubată.

Poliția a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, notează Agerpres.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă