8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn nou val de atacuri rusești a făcut prăpăd la o uzină...

Un nou val de atacuri rusești a făcut prăpăd la o uzină de gaze din Dnipro

Un nou val de atacuri rusești cu rachete asupra Ucrainei a făcut prăpăd în toată țara, dar maia ales la o uzină de gaze din Dnipro.

Un nou val de atacuri ruseşti cu rachete a lovit joi dimineaţă mai multe regiuni ale Ucrainei, unde a căzut prima zăpadă pe fondul unor întreruperi masive de curent electric din cauza bombardamentelor Moscovei, relatează AFP.

La Dnipro (centru-est), 14 persoane, între care o adolescentă de 15 ani, au fost rănite în urma unui bombardament, a indicat primarul Boris Filatov pe Facebook. Două ‘infrastructuri’ au fost lovite în acest oraş, potrivit preşedinţiei ucrainene, care nu a dat mai multe detalii.

„Au fost vizate două cartiere ale oraşului. A fost lovită o întreprindere industrială, care a luat foc. E un incendiu puternic acolo. Câteva imobile de locuit din apropiere au fost avariate. Conform informaţiilor preliminare, sunt cinci răniţi, între care o adolescentă de 15 ani. Toţi au fost transportaţi la spital cu răni de severitate moderată”, a declarat şeful administraţiei militare regionale, Valentin Reznicenko, citat de Unian, potrivit stiri.tvr.ro.

Reznicenko a spus că atacul este în curs de desfăşurare, cerând oamenilor să rămână în adăposturi.

Aceste atacuri rusești cu rachete ce au lovit o uzină de gaze de la Dnipro nu sunt singulare joi, și în apropiere de Kiev înregistrându-se lovituri

Canalul de televiziune local Suspilne Dnipro a relatat că în unele zone ale oraşului a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.

Foarte aproape de Kiev, două rachete de croazieră şi drone kamikaze au fost doborâte de apărarea antiaeriană, a indicat administraţia militară a capitalei ucrainene. Un reporter AFP a văzut una din aceste rachete survolând un cartier rezidenţial în estul Kievului.

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a indicat că noile lovituri cu rachete ruseşti au vizat joi facilităţi de producere a gazului şi o uzină de rachete, conform Interfax Ukraine, citată de Reuters. ‘Rachete zboară chiar acum deasupra Kievului. De acum ne bombardează facilităţile de producere a gazului, întreprinderile noastre din Dnipro şi Iujmaş’ (o uzină constructoare de rachete), a declarat Şmîhal în cursul unei conferinţe de presă.

Şeful administraţiei militare din regiunea Nikolaev (Mikolaiv) din sudul Ucrainei, Vitali Kim, a indicat că primele rachete au fost lansate la 08:00 dimineaţă.

‘Primele patru rachete sunt în aer. Ne protejăm’, a transmis Kim pe canalul său Telegram.

De la 7:30 la 8:00 a fost anunţată o alertă de raid aerian în toate regiunile Ucrainei.

În regiunea Odesa (sud), ruşii au lovit un obiectiv de infrastructură, rănind trei persoane, a indicat administraţia regională.

‘Există ameninţarea unui atac masiv cu rachete pe întreg teritoriul Ucrainei. Rog locuitorii din regiune să rămână în adăposturi’, a transmis prin Telegram şeful administraţiei militare din regiunea Odesa, Maxim Marcenko.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, potrivit agenţiei de presă Unian, ocupanţii ruşi au tras circa 70 de rachete de tipul Grad şi au efectuat tiruri masive cu artileria grea asupra regiunii Dnipropetrovsk.

La Nikopol, nu departe de centrala nucleară din Zaporojie, 20 de blocuri cu mai multe etaje şi clădiri rezidenţiale private au fost puternic avariate, de asemenea un colegiu, o conductă de gaze şi linii electrice de înaltă tensiune, la fel şi o staţie de alimentare cu apă.

Aceste bombardamente intervin în timp ce prima zăpadă a căzut în cursul dimineţii în Ucraina, care se confruntă cu întreruperi masive de curent electric, iar loviturile ruseşti vizează în mod specific, potrivit Kievului, infrastructurile energetice.

Operatorul electric naţional Ukrenergo a anunţat extinderea întreruperilor de electricitate în cursul zilei din cauza ‘agravării situaţiei’.

‘Din cauza unei răciri bruşte, consumul de energie electrică a crescut în regiunile Ucrainei’, ceea ce ‘complică şi mai mult situaţia deja dificilă din sistemul energetic’, subliniază grupul, referindu-se la loviturile masive de marţi.

Un strat uşor de zăpadă acoperea joi dimineaţă Kievul, unde multe cartiere erau fără curent electric în cursul dimineţii. Guvernatorul regional, Oleksii Kuleba, avertizase miercuri că săptămâna care vine va fi ‘dificilă’, cu temperaturi care pot coborî ‘până la minus 10 grade Celsius’.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă