6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăUn nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi...

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa dintre cele două state, în zona localităţilor Sighetu Marmaţiei – Bila Tserkva.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, pe ordinea de zi a şedinţei se află mai multe proiecte de hotărâre, printre care se numără şi cel pentru aprobarea acordului menţionat, semnat la Kiev, la 18 octombrie 2023.

Executivul urmează să adopte, de asemenea, bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2024 pentru mai multe instituţii: Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – S.A. Galaţi, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa, Societatea Uzina Mecanică Orăştie S.A, Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., Societatea Naţională a Sării S.A, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST – S.A. Deva, Compania Naţională Loteria Română S.A., Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară.

Alte proiecte pe ordinea de zi a Guvernului

Pe agenda şedinţei Executivului se mai află proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii de colaborare în utilizarea informaţiilor privind călătorii, semnat la 19 ianuarie 2024, la Bucureşti, precum şi o hotărâre pentru repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat a sumei de 97.099.000 de lei, pentru finanţarea programului naţional „Masă sănătoasă”, în perioada desfăşurării activităţilor didactice în anul 2024.

Membrii Cabinetului vor discuta şi despre un memorandum privind setul de priorităţi în domeniul schimbărilor climatice şi a planului de acţiune pentru îndeplinirea acestora, aferente anului 2024.

Un alt subiect al şedinţei de Guvern va fi stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Alegerile prezidențiale 2025. Când am putea merge la vot

Alegerile prezidențiale 2025. Românii vor merge la vot la începutul anului viitor, urmând ca zilele ce vin să se stabilească datele exacte. https://www.youtube.com/watch?v=PS0gYOeS7qE Alegerile prezidențiale 2025....

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă