7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieUn medic chirurg din Timișoara a fost trimis în judecată pentru luare...

Un medic chirurg din Timișoara a fost trimis în judecată pentru luare de mită de la 26 de pacienți

Un medic chirurg de la un spital din Timişoara a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi primit importante sume de bani de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, fără a fi îndreptăţit, spun anchetatorii, conform agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale).

Anchetatorii notează că, în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Medic ortoped din Timișoara, trimis în judecată pentru mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus trimiterea în judecată a medicului ortoped Ecaterina Iconia Borza, sub acuzaţia cde luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2014, în calitate de medic ortoped, Ecaterina Iconia Borza a pretins şi a primit, după efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unui pacient, suma de 600 de euro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FCSB bagă rezervele în Cupa României. „E inuman din trei în trei zile”

FCSB, campioana României, pregătește schimbări majore în echipa care va întâlni Universitatea Craiova pe 18 decembrie, în Cupa României. Cu un program încărcat și...

FRF a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României Betano se vor desfășura fără arbitraj video...

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă