4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialUn conductor băut a provocat un accident feroviar, în Giurgiu

Un conductor băut a provocat un accident feroviar, în Giurgiu

Un accident feroviar, în care au fost implicate două locomotive, a avut loc noaptea trecută, între localităţile Toporu şi Chiriacu din judeţul Giurgiu, doi bărbaţi, mecanici de locomotivă, fiind răniţi.

Unul dintre aceştia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mecanicul de locomotive a fost depistat cu o alcoolemie de 0,64%.

Potrivit ISU Giurgiu, doi bărbaţi, în vârstă de 55, respectiv 58 de ani, au ajuns la spital.

Evenimentul a avut loc la aproximativ un kilometru de Gara Toporu, între două locomotive.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbaţi, găsiţi conştienţi şi cooperanţi.

”Doi dintre aceştia au fost preluaţi de SAJ şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Giurgiu. Un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând transportul la spital pentru investigaţii suplimentare”, precizează ISU Giurgiu.

Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive.

Potrivit IPJ Giurgiu, la data de 17 mai, ora 03:23, o femeie, în calitate de impiegat de mişcare în staţia CF Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive.

În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că o locomotivă izolată, având direcţia de deplasare Giurgiu – Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100.

În urma producerii coliziunii, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceştia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă