1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiUn bărbat şi-a înjunghiat concubina şi apoi a încercat să se sinucidă

Un bărbat şi-a înjunghiat concubina şi apoi a încercat să se sinucidă

Conform sursei citate, duminică dimineaţă, în localitatea Lazu, a fost sesizat, prin apel 112, faptul că un bărbat, de aproximativ 40 de ani şi-ar fi agresat concubina, de 39 de ani, cu un cuţit, în zona toracelui, ulterior acesta provocându-şi răni prin înjunghiere.

Ambii răniţi au fost transportaţi pentru îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu două echipaje SMURD, după ce iniţial au primit îngrijiri la faţa locului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Staţiei de Ambulanţă Judeţeană Constanţa, ambii soţi prezintă plăgi la torace, în zona inimii, femeia intrând imediat în operaţie, în vreme ce partenerul ei, fiind conştient, a intrat în procedura de investigaţii.

„Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale efectuează cercetări la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi a încadrării juridice”, precizează IPJ Constanţa.

Cele mai citite

Enes Sali, din nou în Arabia Saudită! FC Dallas l-a împrumutat la Al-Riyadh până în 2026

Cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României revine la echipa unde a mai jucat în 2025.FC Dallas a anunțat oficial că Enes Sali...

Florinel Coman e de neoprit! Ar putea fi surpriza lui Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia

Atacantul român a înscris din nou pentru Al-Gharafa și prinde încredere înaintea convocărilor pentru națională.Florinel Coman (27 de ani) traversează una dintre cele mai...

SUA, sub amenințarea unei furtuni de proporții istorice: Peste 120 de milioane de americani ar putea fi afectaț

O furtună hibernală de amploare excepțională se pregătește să lovească Statele Unite în acest weekend, punând în alertă autoritățile și populația.Serviciul Național de Meteorologie...
Ultima oră
Pe aceeași temă