7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUE le va acorda 500 mil. euro țărilor din Balcanii de Vest

UE le va acorda 500 mil. euro țărilor din Balcanii de Vest

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat un ajutor financiar de 500 de milioane de euro pentru ţările din Balcanii de Vest, pentru ca acestea să poată face crizei energetice.

Această sumă va fi destinată „regiunii întregi pentru investiţii în ceea ce este necesar pentru a obţine independenţa” în domeniul energiei, a declarat Ursula von der Leyen, la Skopje, fără a preciza termenele la care va fi oferit acest ajutor.

Ea a menţionat totuşi la investiţii în infrastructura energetică.

Anunţul intervine într-un moment în care preţurile la energie sunt în creştere din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi odată cu apropierea iernii.

Astfel, începând din ianuarie, Macedonia de Nord va putea conta pe un sprijin bugetar de 80 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene din capitala acestei ţări, prima etapă a unui turneu diplomatic în Balcanii de Vest.

Acest anunţ este de natură să ajute ţările din regiune, în contextul în care Macedonia de Nord de exemplu produce doar două treimi din electricitatea de care are nevoie annual, scrie Agerpres.

„Criza energetică şi economică provocată de războiul din Ucraina a unit Europa. Doar uniţi vom putea să facem faţă lipsei de energie şi de hrană”, a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ziua Internațională a bărbaților se sărbătorește pe 19 noiembrie

Ziua Internațională a bărbaților, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților și băieților în societate. Ziua Internațională a bărbaților...

Toni Greblă: Aproape 19.000 de secții de votare deschise în țară pentru alegerile prezidențiale, 950 în străinătate

Toni Greblă a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și livrate prefecturilor, urmând să fie distribuite către secțiile...

Simona Halep, omagiu impresionant pentru Rafael Nadal înainte de retragerea acestuia!

Simona Halep și-a arătat încă o dată admirația pentru Rafael Nadal, cu ocazia ultimului turneu din cariera legendarului tenismen spaniol. Gestul româncei reflectă respectul...
Ultima oră
Pe aceeași temă