3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalUE insistă ca statele membre să folosească certificatele COVID-19 pentru circulația comunitară

UE insistă ca statele membre să folosească certificatele COVID-19 pentru circulația comunitară

Uniunea Europeană(UE) a recomandat, marţi, statelor membre să permită circulaţia în spaţiul comunitar doar folosind certificatele COVID-19, care atestă vaccinarea, vindecarea sau rezultate negative la teste,eără a impune măsuri suplimentare, informează cotidianul Le Figaro.

Apelul a fost făcut în contextul în care ţări precum Italia şi Portugalia au introdus condiţii suplimentare, spre exemplu rezultate negative la teste chiar şi persoanelor vaccinate sau recuperate după îmbolnăvire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit marţi că este necesară revenirea la coordonarea condiţiilor de circulaţie în spaţiul comunitar. „Călătorii care deţin certificate COVID-19 valabile nu trebuie să fie supuşi unor restricţii suplimentare în materie de liberă circulaţie”, a transmis Consiliul UE, conform jurnalul.ro.

UE recomandă ca din 1 februarie statele membre să continue să folosească certificatele COVID-19, dar fiecare stat va decide singur

Recomandarea va deveni valabilă din 1 februarie, dar deciziile de conformare aparţin fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

Comisia Europeană îndeamnă statele UE să se conformeze. „Tulpina Omicron s-a răspândit în întreaga Europă şi este momentul să abandonăm măsurile suplimentare pe care unele state le-au introdus în ultimele săptămâni în cazul călătoriilor, îngreunând deplasările şi făcând imprevizibile condiţiile”, au afirmat, într-un comunicat comun, comisarul UE pentru Sănătate, Stella Kyriakides, şi comisarul Justiţiei, Didier Reynders.

„Este vorba despre o recomandare, deci nu pot garanta că toate ţările membre UE vor accepta cadrul comun, deşi toate au semnalat că se vor conforma”, a afirmat Clément Beaune, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Paris. Franţa exercită în prezent Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă