2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăEconomieBani & AfaceriUE a avertizat companiile de social media să elimine conținutul ilegal de...

UE a avertizat companiile de social media să elimine conținutul ilegal de pe platformele lor, în legătură cu conflictul dintre Israel și Hamas

Uniunea Europeană a avertizat firmele de tehnologie că trebuie să elimine, în contextul conflictului dintre Israel şi Hamas, conţinutul ilegal de pe platformele lor sau riscă să se confrunte cu sancţiuni severe, potrivit Reuters.

După atacul islamiștilor Hamas asupra Israelului şi atacurile de răzbunare ale Israelului din Gaza, firmele de reţele de socializare au observat o creştere a dezinformarii, inclusiv imagini falsificate şi videoclipuri etichetate greşit, alături de imagini cu violenţă explicită.

Comisarul industriei UE, Thierry Breton, i-a spus lui Elon Musk să stopeze dezinformarea pe platforma sa de mesagerie X, fostul Twitter, avertizând că aceasta este folosită pentru a disemina conţinut ilegal şi informaţii false, în urma violenţelor recente din Orientul Mijlociu.

Breton a emis un avertisment similar directorului general al Meta, Mark Zuckerberg, îndemnând compania să asigure respectarea strictă a legislaţiei europene.

În scrisorile sale către Musk şi Zuckerberg, Breton a spus că companiile lor au 24 de ore pentru a informa UE cum opresc conţinutul dăunător de pe platformele lor.

Acum, Comisia Europeană a încercat să reamintească tuturor companiilor de reţele sociale că au obligaţia legală de a preveni răspândirea conţinutului dăunător legat de Hamas.

„Conţinutul care circulă online şi care poate fi asociat cu Hamas se califică drept conţinut terorist, este ilegal şi trebuie eliminat atât în temeiul Regulamentului DSA (Digital Services Act) cât şi al TCO (Terrorist Content Online)”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Reuters.

 DSA, implementat recent, impune platformelor online mari, inclusiv X şi Facebook, a Meta, să elimine conţinutul ilegal şi să ia măsuri pentru a aborda riscurile la adresa securităţii publice şi a discursului civic.

Orice firmă care încalcă DSA se confruntă cu o amendă în valoare de până la 6% din cifra de afaceri globală, iar recidiviştilor li se poate chiar interzice să opereze în Europa.

Deocamdată, nu este clar dacă Breton a trimis mesaje similare altor companii de social media desemnate în baza DSA.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...

Iranul renunță la sancțiunile pentru femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă

Iranul nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...
Ultima oră
Pe aceeași temă