4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieTun de peste 7 milioane de euro la CFR Marfă! Mii de...

Tun de peste 7 milioane de euro la CFR Marfă! Mii de vagoane au fost subevaluate și vândute la fier vechi

Procurorii DIICOT Timişoara au trimis în judecată 35 de persoane, cetăţeni români şi libanezi, care ar fi vândut la preţ de fier vechi 2.450 de vagoane destinate casării, deşi acestea intrau într-o categorie de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară.

Potrivit DIICOT, o parte dintre suspecți făceau parte din conducerea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă la data faptelor.

Prejudiciul creat astfel s-a ridicat la 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro).

Cele 35 de persoane – o parte dintre ele având calităţile de director general, director operaţiuni dezvoltare, director economic-financiar, director vânzări, şef serviciu, inginer şi contabil – sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată, precizează DIICOT.

Procurorii spun că în anul 2014 a fost constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, grup format de o parte dintre membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă şi tehnică centrală a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă. Grupul, care a implicat factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, a avut drept scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând însuşirea de către o societate comercială a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

Conform anchetatorilor, subevaluarea a fost realizată prin iniţierea de către societatea de transport a unei proceduri de licitaţie pe Bursa de Mărfuri Bucureşti a 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria „deşeu fier vechi greu” şi „deşeu fier vechi special” (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară, fiind ascunsă adevărata natură a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. s-a constituit parte civilă în dosarul penal. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 76 de imobile din Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov şi Galaţi. Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 136,831.45 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă