3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieTribunalul București: Patronii staţiei GPL din Crevedia rămân în arest preventiv

Tribunalul București: Patronii staţiei GPL din Crevedia rămân în arest preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis joi ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, potrivit agerpres.ro.

Un magistrat de la tribunal a respins contestaţiile depuse de cei doi, fiind menţinută decizia Judecătoriei Sectorului 5 din 28 septembrie, prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă.

În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că ”inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.

Potrivit procurorilor, faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.

”Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane”, arată sursa citată.

Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Dintre aceştia, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de „comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate” (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate”, „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate” şi „transporturi rutiere de mărfuri”.

Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip solid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală, iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.

De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.

Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă