4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalTrei militari americani uciși și 34 răniți, în urma unui atac cu...

Trei militari americani uciși și 34 răniți, în urma unui atac cu drone în Iordania

Trei militari americani au fost uciși și zeci de persoane au fost rănite în timpul unui atac cu drone asupra forțelor americane staționate în nord-estul Iordaniei, în apropiere de frontiera siriană, au anunțat președintele Joe Biden și oficiali americani, potrivit Reuters.

Biden a acuzat grupuri susținute de Iran pentru atac.

„Deși încă strângem datele acestui atac, știm că acesta a fost comis de grupuri militante radicale susținute de Iran care operează în Siria și Irak. Sunt alături de familiile și prietenii celor căzuți la datorie – și americanilor din întreaga țară – pentru a deplânge pierderea acestor războinici în acest atac josnic și complet nedrept. Și nu vă îndoiți – îi vom trage la răspundere pe toți cei responsabili la momentul și în modul în care vom alege noi”, a transmis Joe Biden printr-un comunicat de presă.

Cel puțin 34 de membri ai personalului au fost evaluați pentru posibile leziuni cerebrale traumatice, a declarat un oficial american pentru Reuters.

Atacul reprezintă o escaladare majoră a situației deja tensionate din Orientul Mijlociu, unde războiul a izbucnit în Gaza după atacul grupării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, care a făcut 1.200 de morți. Asaltul ulterior al Israelului asupra Gazei a ucis peste 26.000 de palestinieni, potrivit oficialilor.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă