Trei frați cu vârste de 11, 9 şi 7 ani, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.
Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională.
„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au desfăşurat mai multe activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost daţi în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile specifice şi le solicită celor care deţin informaţii utile, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, a transmis Poliția Hunedoara.
Cei trei copii au următoarele semnalmente:
- Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.
- Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
- Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă (foto central).