23.5 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiTot mai mulți tineri aleg să devină fermieri. Ce creștere s-a înregistrat...

Tot mai mulți tineri aleg să devină fermieri. Ce creștere s-a înregistrat în România

Numărul tinerilor fermieri, cu vârste sub 40 de ani a crecut cu 15% anul acesta, față de anul trecut potrivit Ministerului Agriculturii.

Un procent mai mare față de numărul fermierilor tineri de la nivelul Uniunii Europene care nu trece de 11%, potrivit celor mai recente date Eurostat.

Maria Codrea este printre fermierii tineri din România. Ea are 28 de ani, iar după ce a studiat agricultura în străinătate, s-a întors în țară ca să preia ferma familiei. Acum gestionează o plantație de căpșuni eco în Satu Mare.

„În primul rând să ai cunoștințe în domeniul în care vrei să faci agricultură, să fii la curent cu tot ce se întâmplă, la curent atât cu noile soiuri, cu noile tendințe care sunt la nivel național și internațional. Dar să ai cunoștințe și pe partea de legislație. Îmi dau seama că pot să schimb și eu ceva la noi în țară. Pentru că doar noi, generația noastră, tinerii cu cunoștințele pe care le avem și agricultura s-o facem oarecum mai prietenoasă. Am studiat la Cluj, am făcut câteva cursuri în afară și am vrut să pun în practică ceea ce am învățat acolo și am avut noroc să am susținerea părinților și a celor din jur. Am văzut în afară că este un trand în ideea ca tinerii să preia afacerea familiei. Și am zis la noi de ce nu se poate. Am zis că trebuie să încerc și dacă o să-mi placă o să rămân”, a declarat Maria Codrea, manager Ferma Codrea.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, susține că statul îi ajută pe tinerii fermieri pentru a-și dezvolta afacerea.

„Începând de la plata pe suprafață unde în primii 5 ani primesc acea sumă suplimentară de 36 de euro la hectar. Pentru prima dată, începând de anul trecut, dacă găsim terenuri ale statului gestionate de ADS (Agenția Domeniilor Statului) libere de contract sau pe care le eliberăm de contract pentru că nu se respectă clauzele din contract. Începând de anul acesta am crescut, cuantumul de instalare de la 40.000 de euro la 60.000 de euro și de la 50.000 de euro la 70.000 de euro”, a explicat ministrul Agriculturii.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Schimbări în acordarea burselor școlare în noul an de învățământ

Ministerul Educației a modificat Metodologia de acordare a burselor școlare 2024-2025, după trei săptămâni de la începerea noului an școlar. Una dintre condiţiile pentru...

Israelul a lovit „peste 2.000 de ţinte teroriste” ale grupării Hezbollah în Liban

Armata israeliană a declarat miercuri seara că a lovit "peste 2.000 de ţinte teroriste" ale grupării Hezbollah în Liban în ultimele trei zile, în...

Fondurile de pensii Pilon II, printre cei mai mari investitori la Bursa de Valori București

Fondurile de pensii private Pilon II, care includ nume precum NN Pensii, Allianz-Ţiriac Pensii Private și BCR Pensii, au devenit unii dintre cei mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă