Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat marţi că aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile din 9 iunie. În cadrul unei conferințe de presă, președintele AEP a precizat și care este orarul în care se poate vedea și care sunt regulile pentru alegerile locale și cele europarlamentare.
„Pentru aceste alegeri au fost tipărite şi sunt distribuite în teritoriu – mai avem doar câteva judeţe în care buletinele pentru alegerile locale trebuie să ajungă – un număr de aproximativ 100 de milioane de buletine de vot, aproximativ 20 de milioane de buletine de vot pentru fiecare din cele cinci rânduri de scrutinuri din ziua de 9 iunie”, a precizat Greblă, la o conferinţă de presă.
Potrivit şefului AEP, aceste buletine de vot au fost tipărite la Monitorul Oficial, iar toate materialele, ştampile de vot, ştampile de control pentru secţiile de votare, autocolantele şi altele, au fost realizate la Imprimeria Naţională.
Întrebat dacă vor putea exista probleme în legătură cu hârtia folosită la buletinele de vot, ca ştampila să se imprime şi pe altă parte a ei, Greblă a spus: „Am experimentat. Hârtia este luată toată de la Rezervele de stat, deci nu este achiziţionată de pe piaţa liberă. Drept urmare ea întruneşte toate condiţiile. Am făcut simulări. Nu prezintă niciun fel de problemă în acest sens”.
La europarlamentare, se poate vota la orice secţie
Preşedintele Autorităţii La alegerile locale, cetăţenii pot să voteze doar la secţia de vot unde sunt arondaţi conform domiliciliului sau unde au reşedinţa stabilită cu 60 de zile înainte de alegeri / La europarlamentare, se poate vota la orice secţie.
”Pentru alegerile locale, cetăţenii României pot să voteze doar la secţia de votare unde sunt arondaţi conform domiliciliului. Pot să voteze de asemenea la reşedinţă cetăţenii români care au stabilită reşedinţa cu cel puţin 60 de zile înaintea scrutinului” a declarat preşedintele AEP.
El a precizat că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau străinătate, pot să voteze la oricare din secţiile de votare din ţară sau străinătate numai la alegerile europarlamentare, pentru că acolo este o singură circumscripţie electorală.
”Ori că votează în ţară sau străinătate, într-un colt sau altul al ţării, tot aceeaşi listă de 33 de europarlamentari o votezi şi din această cauză nu contează unde îţi exerciţi dreptul de vot”, a explicat Toni Greblă. La alegerile locale, este altceva, aleg primarul localităţii, înseamnă că am domiciliul acolo, că mă interesează acel oraş şi nu pot să mă duc la capătul celălalt al ţării să îmi exercit dreptul de vot, a mai spus Toni Greblă.
Intervalul în care se poate vota
La alegerile din 9 iunie votarea începe la 7,00 dimineaţa şi se încheie la ora 22,00, a afirmat, marţi, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, care a menţionat că acest proces se va putea prelungi, în mod excepţional, până la ora 23,59, în cazul în care mai sunt votanţi la rând.
Greblă a completat că fiecare secţie de votare va avea pregătită o urnă specială care va putea fi folosită în cazul cetăţenilor care nu pot fi transportaţi sau au dificultăţi majore în a se prezenta la secţia de votare.
Aceştia vor trebui să depună cu suficient timp înainte la Biroul de circumscripţie locală un set de documente din care să rezulte că sunt în imposibilitatea de a se deplasa la secţia de votare, a precizat şeful AEP. Conform acestuia, aceste documente vor putea fi depuse chiar şi în duminica alegerilor, dar până la „o oră rezonabilă”, recomandat ora 14,00.
„Votarea începe la 7,00 dimineaţa şi se încheie la ora 22,00. Totuşi, în mod excepţional, acolo unde preşedintele secţiei de votare observă că sunt cetăţeni care nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secţiei de votare sau în imediata apropiere a secţiei de votare şi stau la rând, preşedintele secţiei de votare poate să decidă prelungirea votării până la ora 23,59, când sistemul electronic de înregistrare la vot se va închide automat. Este vorba de ora locală, astfel încât ea diferă şi va diferi în funcţie de diverse ţări în care cetăţenii români îşi exercită dreptul de vot”, a explicat Toni Greblă.