Municipiul Timișoara urmează să primească peste o sută de milioane de euro prin PNRR, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Primarul municipiului a făcut acest anunț la data de 4 martie 2023, printr-un mesaj postat pe facebook. Potrivit acestui mesaj, suma de care va beneficia Timișoara va depăși „bine” nivelul de 100 de milioane de euro.
„Am sărit bine de borna de 100 de milioane de euro câștigate din fonduri europene prin PNRR. Mulți mă întrebați cum reușim să atragem atâția bani europeni.
Răspunsul e în oameni. Echipele de proiecte din Primărie, în care lucrează buni profesioniști din domenii diferite: ingineri, arhitecți, economiști, peisagiști, specialiști în educație sau sănătate. Le sunt recunoscător pentru munca pe care o fac pentru Timișoara. Pentru serile, weekendurile și zilele libere în care trag să finalizeze aplicații, proiecte de hotărâre, discuții cu proiectanții sau răspunsuri la clarificări.
Rezultatele acestei munci extraordinare se vor vedea în anii ce vin în școlile, spitalele, transportul public, spațiul urban sau curățenia din oraș. Din aprilie anul trecut, când am depus primul proiect pe PNRR, am reușit să câștigăm pentru Timișoara doar din PNRR, 540 de milioane de lei. Mai avem proiecte depuse și în evaluare și altele pe care le pregătim pentru depunere”, a precizat primarul Dominic Fritz.
Din suma totală, proiectul cel mai valoros totalizează 308 milioane de lei. Din această sumă se vor cumpăra 30 de autobuze electrice, 33 de troleibuze și 17 tramvaie, a precizat primarul.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!