11.9 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiTeodorovici despre casa lui Iohannis: Notarul a procedat corect

Teodorovici despre casa lui Iohannis: Notarul a procedat corect

Ieri (n.red. – miercuri), am primit de la Ministerul Justiţiei răspunsul, noi întrebând dacă notarul a făcut bine ce a făcut. Răspunsul de la Ministerului Justiţiei este o întreagă istorie, dar concluzia este aceea că acel notar a fi procedat corect, atunci când a suspendat acea înregistrare în Cartea Funciară”, a declarat Teodorovici, joi seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Concluzia MJ a fost luată în urma unui control la acel notar, al cărui nume nu a fost menţionat. „Am avut îndoielile mele legate de această speţă”, a subliniat Teodorovici.

Ministrul finanţelor susţine că ar fi fost indicat să se vadă dacă, în opinia Ministerului Justiţiei, a procedat corect şi notarul din 1999. „În 1999, în aceeaşi zi, s-a emis autorizaţie pentru acea casă, s-a şi vândut jumătate de casă domnului preşedinte”, a detaliat Teodorovici.

Oficialul de la Finanţe a mai spus că le-a cerut funcţionarilor din ministerul pe care-l conduce să urmărească fiecare cale legală în procesul cu preşedintele.

„Rămâne procesul de la Hunedoara, unde sunt persoane care revendică acel imobil. Când instanţa va spune, într-un fel sau altul că acea persoană are dreptul să devină proprietar, statul este cel care preia acel imobil şi suma implicit trebuie să fie recuperată de la domnul preşedinte. (…) Vrem să urmăm fiecare legală, să dăm clar mandat celor care ne vor reprezenta în instanţă la Hunedoara să ceară accelerarea acelui proces, adică judecarea cu celeritate a acelui proces, nu să stăm ani de zile. Niciun pericol de subscriere”, a mai spus Teodorovici.

Cele mai citite

Vreme neobișnuit de caldă pe 8 ianuarie: Unde se vor înregistra 18 grade

Astăzi, 8 ianuarie, vremea aduce temperaturi primăvăratice, mai calde decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. În Dobrogea și Bărăgan, maximele vor ajunge...

Tarom, în topul celor mai prost cotate companii aeriene din lume

În plin proces de restructurare, Tarom, singura companie aeriană controlată de statul român, se află în topul celor mai slab cotate companii aeriene la...

Fostul ministru al Educației este noul prorector al SNSPA

Decizia de numire a Ligiei Deca a fost adoptată, în urma consultării Senatului universitar Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă