20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSuspendare de 30 de zile pentru magazinele din aeroportul Otopeni

Suspendare de 30 de zile pentru magazinele din aeroportul Otopeni

Serviciile comerciale tip duty-paid şi conexe din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti sunt suspendate pentru aproximativ 30 de zile, ca urmare a încetării contractului de asociere pentru spaţiile duty-paid din aeroport, a anunţat joi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, potrivit newsbucuresti.ro.

„Această perioadă este necesară pentru parcurgerea tuturor etapelor obligatorii în astfel de situaţii, cum ar fi efectuarea operaţiunilor de inventariere, predare-primire etc. dar şi pentru pregătirea spaţiilor comerciale pentru funcţionarea conform noului contract de închiriere, încheiat, în urma unei proceduri transparente de licitaţie, cu societatea Lagardere Travel Retail România.

Atât CNAB, cât şi partenerii contractuali vor depune toate eforturile necesare pentru a scurta perioada de indisponibilitate a acestor servicii”, subliniază sursa citată.

Fostul director general al CNAB, arestat preventiv în dosarul mitei de 22 de milioane de euro de la Aeroportul Otopeni

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) George Alexandru Ivan a fost arestat preventiv, joi, pentru 15 zile, într-un dosar în care este acuzat, printre altele, pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni.

Decizia este definitivă şi a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a mai dispus trimiterea în arest preventiv, tot pentru 15 zile, şi a altor trei persoane cercetate în acest caz.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă