Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat trimiterea unui sistem Patriot către Ucraina. În discuțiile purtate la Bruxelles cu mai mulți oficiali, Klaus Iohannis ar fi povestit că România va primi ”foarte rapid” un alt sistem de rachete Patriot și ceva componente lipsă pentru cel cedat.
România va primi un alt sistem Patriot. Nu va dura foarte mult. Sistemul pe care îl cedăm are nevoie de unele componente care vor fi aduse foarte rapid de americani,
ar fi spus Klaus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis ar fi dezvăluit că se va semna un acord de securitate cu Ucraina la nivel european.
Consiliul va semna un acord de securitate cu Ucraina. De asemenea, va exista un paragraf separat pentru Ucraina și unul pentru Moldova privind sprijinul pentru parcursul european. Căile de aderare ale celor două țări nu sunt legate, dar nu se așteaptă să existe diferențe prea mari între datele de aderare,
ar mai fi spus președintele, conform surselor.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!