7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSocialSuceava: O femeie a fost strivită de un copac tăiat de angajații...

Suceava: O femeie a fost strivită de un copac tăiat de angajații Primăriei

Incident şocant la Suceava: o angajată DGASPC a ajuns la spital cu fracturi la picioare şi lovituri la cap, după ce un copac tăiat de angajaţii Primăriei a căzut peste ea. Zona unde se făceau lucrări nu era împrejmuită, iar femeia vorbea la telefon şi nu era atentă. Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi Poliţia au deschis anchete, potrivit Antena 1.

Femeia de 47 de ani este şef de birou la un centru de asistenţă socială din Gura Humorului şi venise la sediul central DGASPC Suceava să aducă acte. „A fost dirijată să treacă pe iarbă când a venit, a stat un pic în sediu, la întoarcere a venit direct pe alee. A fost atenţionată, erau doi angajaţi ai Direcţiei acolo, au strigat la dumneaei, nu a auzit”, povesteşte Marian Andronache, directorul Domeniului Public, Primăria Suceava.

Strivită de un copac, în Suceava

La plecare, femeia vorbea la telefon şi nu era atentă. În loc să o ia pe iarbă, a mers pe alee. Bărbatul cu drujba nu a văzut nici el că trece cineva prin zonă şi şi-a continuat treaba. Aşa se face că arborele tăiat de muncitori a căzut peste femeie.

„Eu m-am întâlnit cu colega mea pe holuri, am discutat cu ea chiar cu vreo 10 minute înainte. Se grăbea să plece la o primărie şi apoi am auzit că s-a întâmplat nenorocirea”, spune Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt DGASPC Suceava.

Medicii au reuşit să-i salveze piciorul


Asistenta socială a fost preluată de salvare în stare critică. A intrat direct în sala de operaţie unde cinci medici au reuşit să-i salveze piciorul strivit. O să mai aibă nevoie de multe zile de tratament pentru că a suferit răni grave.

„Traumatism cranio-cerebral, cu contuzie cerbrală, cu hemoragie, cu multiple fracturi la nivelul coastelor şi membrelor inferioare. În şoc post traumatic”, a declarat Liviu Cîrlan, șef UPU Suceava.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi vor să stabilească dacă zona a fost asigurată corespunzător. Imediat după incident, angajaţi ai domeniului public ai Primăriei Suceava au întins benzi pentru semnalizarea lucrărilor. Aleea ar fi fost închisă încă de dimineaţă şi semnalată cu jaloane pentru a bloca accesul auto.

Şi inspectorii ITM vor deschide o anchetă pentru că femeia se afla în timpul programului şi este considerat accident de muncă.

Aproape de tragedie în Sectorul 5. Un bărbat a ajuns la spital, după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se afla

O persoană care se afla într-un autoturism pe Strada Veseliei din Sectorul 5 a ajuns la spital în cursul acestei dimineți, dupa ce un copac a căzut pe mașină, în timpul vijeliei care s-a abătut asupra Bucureștiului.

Conform informațiilor oferite de reprezentanţii Primăriei Sectorului 5, victima este un bărbat de 36 de ani, care a fost scos din autovehicul de pompieri şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală. Acesta are probleme la coloană şi dureri mari de cap.

Traficul a fost restricţionat pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului de către Secţia 18 Poliţie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un metrou a circulat cu ușile deschise spre stația Grozăvești – VIDEO

Un metrou a circulat cu ușile deschise spre stația Grozăvești, potrivit unui videoclip postat recent pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, Metrorex încă...

Vinicius, criticat dur de președintele lui Rayo Vallecano. „Trebuie să ai respect”

Rayo Vallecano și Real Madrid au oferit un spectacol intens în etapa a 17-a din La Liga, meciul terminându-se la egalitate, scor 3-3. Deși...
00:00:40

VIDEO. Vladimir Putin susține că Rusia a capturat 189 de localități ucrainene

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele sale dețin avantajul de-a lungul întregii linii de front din Ucraina și avansează, scrie AFP. Cum a...
Ultima oră
Pe aceeași temă