0 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSUA va antrena trupele ucrainene în România

SUA va antrena trupele ucrainene în România

Aflați în discuții cu aliații din NATO, înalți oficiali americani au transmis că ajutorul SUA va veni și prin CIA (operațiuni sub acoperire), dar și prin Pentagon (operațiuni asumate), putând consta chiar în antrenarea trupelor ucrainene în România, dar și în alte țări de pe flacul estic al NATO.

Șeful Pentagonului, Lloyd J. Austin III și șeful Statului Major al Armatei SUA, Gen. Mark A. Milley, i-au avertizat pe omologii lor ruși în convorbiri telefonice că o invazie a Rusiei în Ucraina va fi urmată de o insurgență ”sângeroasă” similară cu cea care a determinat înfrângerea URSS în Afganistan, arată New York Times.

James Stavridis, fostul șef suprem al forțelor NATO, a declarat pentru ziariștii americani că SUA și NATO vor livra Ucrainei asistență militară sporită în cazul unei invazii ruse: armament anti-tanc, rachete, suport cyber și informativ.

SUA se gândește serios ca trupele ucrainene să fie antrenate în România sau în alte state din zona flancului estic al NATO

Oficialii americani au declarat pentru NYT că planurile pentru sprijinirea Ucrainei ar include și antrenamente pentru luptătorii ucraineni în statele din flancul estic al NATO – România, Polonia și Slovacia.

Pe lângă ajutorul militar propriu-zis, SUA și aliații NATO ar putea acorda Ucrainei în cazul unei invazii ruse și echipament medical, dar și adăpost pentru oficiali căutați de ruși.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Arhiepiscopia Bucureștilor a acordat sprijin filantropic în valoare de aproximativ 17,5 milioane lei în 2024

Sprijinul filantropic acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor a fost anul trecut în cuantum de aproximativ 17,5 milioane lei, conform raportului prezentat sâmbătă de Părintele Patriarh...

Arhiepiscopia Bucureștilor a acordat sprijin filantropic în valoare de aproximativ 17,5 milioane lei în 2024

Sprijinul filantropic acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor a fost anul trecut în cuantum de aproximativ 17,5 milioane lei, conform raportului prezentat sâmbătă de Părintele Patriarh...
Ultima oră
Pe aceeași temă