13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalSUA nu deține informații că Iranul va furniza Rusiei rachete sol-sol

SUA nu deține informații că Iranul va furniza Rusiei rachete sol-sol

Departamentul SUA al Apărării a anunţat, marţi seară, că deocamdată nu deţine informaţii că Iranul ar urma să furnizeze Rusiei rachete sol-sol alături de drone militare suplimentare, informează agenţia Reuters.

„În acest moment, nu am informaţii pentru a le corobora cu acestea” , a declarat Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Anterior, oficiali iranieni citaţi de agenţia Reuters au declarat că Administraţia de la Teheran s-a angajat să furnizeze Rusiei rachete sol-sol şi drone militare suplimentare. Un acord privind livrările de armament iranian în Rusia a fost stabilit pe 6 octombrie, când s-au deplasat la Moscova prim-vicepreşedintele iranian Mohammad Mokhber, doi oficiali de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei şi un responsabil din cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională.

„Ruşii au cerut mai multe drone şi rachete balistice iraniene de mare precizie, în special de tip Fateh şi Zolfaghar” , a afirmat un diplomat iranian, sub protecţia anonimatului. Informaţia a fost confirmată de un oficial occidental, care a precizat că acordul prevede livrări de rachete sol-sol, inclusiv de tip Zolfaghar.

SUA încă nu are încă informații că Iranul va trimite Rusiei rachete sol-sol, dar a promis că va sancționa pe cei care vor colabora cu iranienii

Însă diplomatul iranian a respins acuzaţiile Occidentului privind încălcarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU din 2015.

„Nu este problema vânzătorului. Noi nu am susţinut nicio parte în criza din Ucraina, aşa cum face Occidentul. Noi vrem ca această criză să fie rezolvată prin mijloace diplomatice” , a subliniat oficialul citat, relatează alephnews.ro.

Administraţia de la Washington a avertizat, luni, că va sancţiona statele sau companiile care colaborează cu producătorii de drone militare din Iran, pe fondul acuzaţiilor Ucrainei privind bombardamente efectuate de Rusia cu aparate de zbor iraniene.

Tema livrărilor de drone iraniene a fost abordată şi de miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene, reuniţi luni în Luxemburg, iar Iranul ar putea fi vizat de sancţiuni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă