21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA consideră iminent un atac al Iranului asupra Israelului

SUA consideră iminent un atac al Iranului asupra Israelului

Statele Unite ale Americii consideră că atacurile majore din partea Iranului către Israel sunt iminente. Acestea ar urma să aibă loc chiar în următoarele zile, țintele fiind, printre altele, și instalații nucleare, potrivit romaniatv.net.

SUA și aliații lor cred că atacuri majore cu rachete sau drone sunt iminente din partea Iranului împotriva unor ținte militare și guvernamentale din Israel, citând surse anonime. Potențialul atac ar putea avea loc în următoarele zile. Israelul a dat deja semnale că va ataca Iranul, inclusiv instalații nucleare, dacă Teheranul va lansa lovituri directe asupra teritoriului israelian.

SUA prevăd un atac iminent al Iranului asupra Israelului

Iranul a amenințat că va lovi Israelul, ca răspuns la atacul de săptămâna trecută asupra unui complex diplomatic din capitala siriană Damasc, în urma căruia au fost uciși înalți oficiali militari iranieni. Israelul nu a recunoscut în mod explicit că se află în spatele atacului, însă se pregătesc să fie atacați în orice moment.

Aliații occidentali ai Israelului au fost informați că este posibil ca instalațiile guvernamentale și militare israeliene să fie vizate de atacuri, dar nu și cele civile. Oficialii americani ajută Israelul în ceea ce privește planificarea și evaluarea informațiilor, potrivit unor informații citate de Bloomberg.

Israelul le-a transmis aliaților că se așteaptă ca acest atac să aibă loc înainte de a lansa o altă ofensivă terestră împotriva Hamas la Rafah, în Gaza, deși nu este clar când ar putea începe această operațiune. Serviciile de informații americane și occidentale indică faptul că un atac din partea Iranului și a reprezentanților săi nu ar trebui să vină neapărat din nordul Israelului, unde se află Hezbollah, aliatul Teheranului în Liban, au declarat sursele respective.

Oficialii israelieni au amenințat public Iranul că, dacă va lovi teritoriul israelian, Israelul va lovi teritoriul iranian. Miercuri, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a repetat jurământul de a riposta împotriva Israelului pentru lovitura de la Damasc, despre care a spus că echivalează cu un atac asupra teritoriului iranian.

Al doilea general iranian ucis de Israel în mai puțin de o lună

Generalul de brigadă Sadegh Omidzadeh, un ofiţer de informaţii al forţelor iraniene Quds din Siria, alături de alţi patru ofiţeri cu grade superioare din Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice au fost ucişi astăzi de un atac aerian israelian asupra capitalei siriene Damasc, anunţă NPR, potrivit monitorulapararii.ro.

Acest asasinat realizat de Forţele de Apărare Israeliene vine la mai puţin de o lună după ce un alt general din Forţa Quds a IRGC, Razi Mousavi, a fost ucis de un atac aerian IAF tot lângă Damasc, Siria.

Televiziunea de stat iraniană a transmis că patru consilieri ai Gărzii Revoluţionare au fost ucişi în atacul din Damasc, fără a-i identifica, adăugând că Israelul se află în spatele bombardării unei clădiri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă