11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentStructurile Ministerului Afacerilor Interne, mobilizate pentru siguranța elevilor și a dascălilor pe...

Structurile Ministerului Afacerilor Interne, mobilizate pentru siguranța elevilor și a dascălilor pe parcursul anului școlar

Luni, 11 septembrie a.c., cu ocazia începerii noului an școlar, la nivel național, peste 9.300 de polițiști și 1.000 de jandarmi, sprijiniți de pompieri și angajați ai structurilor de prevenire, au fost prezenți în incinta și în proximitatea a peste 18.000 de unități de învățământ preuniversitar, publice și private. Totodată, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat pentru fluidizarea traficului pietonal și rutier în zona școlilor și pe arterele intens circulate din aria adiacentă acestora, se arată într-un comunicat de presă.

Începând de astăzi, dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice au fost adaptate, fiind incluse în itinerariile de patrulare școlile și traseele folosite de elevi. Pentru protecția elevilor și a dascălilor, zilnic, se va asigura o prezență activă a efectivelor MAI la orele de începere/terminare a cursurilor.

Măsurile de ordine publică și de prevenire vor fi menținute și adaptate pe tot parcursul anului, siguranța copiilor fiind unul dintre principalele obiective asumate de Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru prevenirea consumului de droguri și de substanțe cu efect psihoactiv, specialiștii Agenției Naționale Antidrog vor desfășura campanii, proiecte și activități interactive pentru dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale elevilor, precum și pentru dezvoltarea cunoștințelor despre efectele și consecințele negative ale consumului de droguri.

De asemenea, vor fi intensificate activitățile de informare și conștientizare a părinților și a cadrelor didactice, cu privire la consumul de droguri, atât în mediul școlar, cât și în comunitate.

În cadrul întâlnirilor directe în unitățile de învățământ din întreaga țară, specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane vor continua să prezinte elevilor, părinților și profesorilor informații preventive. De asemenea, vor promova linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului, 116111, și numărul Telverde 0800 800 678, special destinat sesizării unor posibile cazuri de trafic de minori.

Anterior începerii anului școlar, pompierii au efectuat controale la clădirile în care funcționează școli, în scopul creșterii protecției pentru elevi și profesori și pentru a elimina eventualele deficiențe pe linia siguranței la incendiu.

Ca referință, în ultimele 12 luni, au fost derulate 3.732 de controale de prevenire la unități de învățământ, la nivel național.

Principalele aspecte urmărite pe timpul controalelor au vizat:

  • asigurarea permanentă a condițiilor de evacuare;
  • dotarea cu stingătoare de incendiu și verificarea periodică a acestora;
  • funcționarea la parametrii proiectați a rețelelor de hidranți și a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare a incendiilor;
  • funcționarea iluminatului de securitate pentru evacuare.

De asemenea, au fost desfășurate peste 7.400 de instruiri și exerciții de evacuare și intervenție, la care au participat peste 250.000 de preșcolari, elevi, cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar din unitățile de învățământ.

Au fost explicate riscurile, măsurile de prevenire și comportamentul care trebuie adoptat în diferite situații de urgență de amploare sau dezastru. Astfel de acțiuni vor continua și pe parcursul acestui an școlar.

***

Ministerul Afacerilor Interne le recomandă elevilor următoarele:

– dacă asistați la un conflict violent, anunțați imediat profesorii, personalul de pază, patrula de poliție ori de jandarmi aflată în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112;

– solicitați imediat ajutorul dacă voi sau colegii voștri vă aflați într-o situație periculoasă;

– nu interacționați cu persoane necunoscute;

– nu purtați la vedere obiecte de valoare pentru a nu deveni ținta persoanelor rău-intenționate;

– atât la școală, cât și pe stradă, este important să aveți un comportament civilizat.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă