2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoStrăzi cu noroaie, fără canalizare și transport, în cel mai bogat sector...

Străzi cu noroaie, fără canalizare și transport, în cel mai bogat sector al Capitalei. Halucinațiile primarului Clotilde Armand legate de amenajarea spațiilor verzi. FOTO

În anul 2024, numeroase familii locuiesc într-un cartier fără canalizare, cu străzi de pământ, copiii mergând kilometri prin gropi și noroaie ca să ajungă la școală, în cel mai bogat sector al Capitalei. Aceasta, în timp ce primarul Clotilde Armand se laudă cu bănci amplasate printre boscheți și  zone de agrement cărora li se surpă malurile.

Locatarii cartierului Chitila Triaj, din sectorul 1 al Capitalei au interzis, de zeci de ani, la condiții civilizate de trai într-o capitală europeană.

Ar fi nevoie de o colaborare între Primăria Sectorului 1 și Primăria Municipiului București, ca familiile din cartierul menționat să poată beneficia de canalizare, apă curentă și transport public.

Este însă evident că edilii Clotilde Armand și Nicușor Dan nu sunt preocupați de problemele acestor oameni.

Prin noroaie, sub USR, PSD și PNL

Situația, poate inimaginabilă pentru o capitală europeană a secolului XXI, dar cât se poate de reală, după cum demonstrează imaginile de la fața locului, este întâlnită pe străzile Câmpul cu maci, Lămâiului și Poiana mierlei, precum și în zonele adiacente.

“În această zonă, străzile nu sunt asfaltate, nu există canalizare, mormanele de gunoi sunt aruncate noaptea, pe ascuns, din diferite mașini și tronează pe câmpurile din zonă. Copiii beneficiază doar din când în când de un microbuz pus la dispoziție de DGASPC, iar în momentul în care acesta se strică, elevii sunt nevoiți să meargă kilometri întregi, prin noroi și prin gropi, pentru a ajunge la școală. Este o situație indamisibilă, perpetuată timp de zeci de ani, atât de administrațiile USR, cât și de cele ale PSD și ale PNL, care au condus Primăria Sectorului 1. Și-au bătut joc de sute de familii, ținându-le în condiții de Evul Mediu, chiar dacă ne aflăm în secolul XXI. Este o rușine. În aceste condiții, nu ne putem mira că oamenii nu vin la vot”, a declarat, pentru “România liberă”, Dan Podaru, candidat al Alianței Sectorului 1 pentru funcția de primar al sectorului 1.

Probabil din rațiuni electorale, în luna februarie a acestui an, administrația publică locală condusă de Clotilde Armand a transmis un comunicat prin care anunța începerea lucrărilor de introducere a canalizării și de asfaltare a zonei din Chitila Triaj.

Nu s-a întâmplat nimic.

Probabil și pentru că primăria de sector nu este cea care se ocupă de lucrările de canalizare, în ciuda aserțiunilor edilului Armand.

Clotilde Armand nu pare preocupată de problemele bucureștenilor care sunt obligați să trăiască în sectorul administrat de ea ca în Evul Mediu, edilul mândrindu-se cu alte “realizări”, precum “Promenada Verde”.

Imaginile surprinse la faxa locului arată însă o cu totul altă realitate: mobilier urban nou amplasat printre zone cu vegetație ce nu este toaletată; nicio urmă de amenajare peisagistică, în afară de montarea unor bănci și coșuri de gunoi.

Se scufundă malurile în Lacul Băneasa!

Dan Podaru, fost consilier local al sectorului 1, apreciază “Promenada Verde” drept “o altă minciună” a lui Clotilde Armand.

“Promenada Verde este proiectul de suflet al primarului Clotilde Armand. Am fost pe teren și am văzut, ca și dumneavoastră, că Promenada Verde nu există. Este un mare nimic. Au fost montate bănci direct pe pământ, fără niciun fel de estetică sau de idee referitoare la urbanism. De altfel, în acea zonă, a străzilor Gârlei și Madrigalului, este necesară o amenajare reală a zonei de promenadă aferente Lacului Băneasa, prin crearea unei alei pietonale sau a unei infrastructuri corespunzătoare amenajării reale urbanistice a unui spațiu destinat agrementului. Promenada Verde este încă o minciună a primarului Clotilde Armand. De fapt, o încercare de manipulare a populației din sectorul 1”, ne-a declarat Podaru.

Acesta ne-a descris și situația din jurul Lacului Băneasa.

“Aleea Mateloților este închisă, în prezent. Dar Clotilde Armand a montat, pe doi kilometri bănci și coșuri de gunoi, într-o zonă în care nu se circulă. Vă dați seama care este realitatea și ce se ascunde în spatele acestor investiții nerentabile sau inutile! Clar este nevoie de redeschiderea și modernizarea Aleii Mateloților, care le-ar permite locuitorilor din cartierele Băneasa, Pajura și Dămăroaia un acces facil, atât pietonal, cât și auto spre Fântâna Miorița. De altfel, în zona Băneasa Lac, se află și Ștrandul Foradex. Din punctul meu de vedere, este obligatorie revitalizarea ștrandului cu apă termală naturală. La Foradex există forat, încă din anii ’80, un puț, la 3.000 metri adâncime, de unde este extrasă apă termală. Aceeași apă termală este folosită și în cazul complexului SPA Therme. Este o investiție nu doar utilă, ci și obligatorie, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor din sectorul 1. Mergând la fața locului, am observat că malurile Lacului Băneasa se surpă și se prăbușesc în apă. Aceasta ar trebui transformată într-o zonă de agrement pentru locuitorii Bucureștiului”, mai susține Podaru.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă