Președintele Putin a ordonat ca militarii ruși răniți în războiul din Ucraina să fie tratați nu doar în spitalele militare ci și în spitale civile.
Indirect, acest ordin sugerează că spitalele armatei nu mai pot face față numărului prea mare de victime.
Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și cel al Sănătății, Mikhail Murashko, trebuie să-i prezinte președintelui Rusiei un plan în acest sens. Data limită pentru prezentarea acestui plan este 15 ianuarie 2023, informează agenția rusă TASS. Spitalele civile vor oferi militarilor atât îngrijire medicală cât și recuperare.
În plus, ministrul Apărării trebuie să prezinte un raport privind nivelul de înzestrare al trupelor rusești care participă la războiul din Ucraina. Șoigu trebuie să prezinte acest raport până la data de 1 februarie 2023. În mod evident, Rusia se așteaptă ca războiul din Ucraina să continue mult după această dată.
Rusia a atacat Ucraina la data de 24 februarie 2022. Kremlinul estimase că războiul va dura numai trei zile. Nici până acum, propaganda rusă nu recunoaște că este vorba de un război, ci susține că Rusia desfășoară o „operațiune militară specială”.
Spitalele militare sunt supraglomerate, bărbații sunt încorporați forțat
Ordinul privind tratarea militarilor răniți în spitale civile coincide cu o altă decizie controversată a autorităților de la Moscova. Chiar în noaptea de Anul Nou, echipe de polițiști au ridicat de pe străzi bărbați ruși care ieșiseră să sărbătorească Revelionul. Bărbații reținuți nu săvârșiseră, se pare, nimic ilegal. Observatorii occidentali presupun că ei vor fi încorporați forțat și trimiși să lupte în Ucraina. Oficial, campania de încorporare din Rusia s-a încheiat în toamna anului 2022.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!